Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. Teorii

Nici în cazarmă, nici acasă, nici nicăieri nu-i Moş Teacă aşa în elementul lui ca la paradă. Acolo simte că trăieşte şi că e adevărat căpitan. „Nu-i vorbă, în cazarmă îţi poartă şi mai mult răspect infiriorii, da nu te văd ţivilii„. Şi tot ce face Moş Teacă e făcut mai mult pentru ca să vadă ţivilii, să aibă şi ei „o idee de meliţie”. La urma urmei, are dreptate: nu-i puţin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni, care, la fiecare înjurătură ce le tragi, să-ţi răspundă cu „trăiţi!”. Şi e drept că, dacă ţivilii ar vedea asta, Moş Teacă ar cîştiga foarte mult în stima lor. De aceea toată preocuparea acestui brav comandant de companie este să-şi instruiască aşa de bine oamenii, încît toată lumea să se uite la el ca la un fel de Alexandru Machedon. Şi pentru asta trebuie muncă multă.

— Va s' zică, leat, ce faci tu cînd eşti la paradă?

— La paradă? Mă uit...

— La cin' te uiţi? La tat-tu?

— Ba la don gheneral.

— Da' dacă gheneralu nu-i acolo?

— Atunci...

— Ei, atunci?

— ?!

— Atunci nu te uiţi la don gheneral, răcane!... Acuma să-mi spui cum calci la pămînt cînd eşti la paradă?

— Calc scurt, trăiţi, don căpitan!

— Scurt, scurt, fireşte că scurt, că te ia mama dracului dacă n-îi călca scurt; da, vorba-i, unde ţii picioru-nainte de a călca?

— Îl ţiu în cizmă, trăiţi, don căpitan!

— Cizmă, cizmă, fireşte că-n cizmă, că te ia mama dracului dacă l-îi scoate! Vorba e: unde-l mai ţii?

— ?!

— În aer, mocofane, în aer, că de-aia a lăsat statu aer!... Şi cu capu ce faci?

— Cu capu... mă gîndesc, trăiţi...

— Und' te gîndeşti, mă? La tat-tu acasă? Und' te gîndeşti în front?

— ?

— Cu capu, răcane, îl ţii paralel, adică oblig pă umăr, că dacă nu-l ţii, ţi-l îndrept în pumni... Şi lîngă cine trebuie să simţi cotu?

— Unde e alinierea, trăiţi, don căpitan!

— Bine. Da' unde-i alinierea?

— ?

— Alinierea e unde e şi domnu gheneral, răcane!

— Am înţeles, trăiţi...

— Da' dacă gheneralu nu-i la paradă, atunci unde e alinierea?

— Atunci... acasă la don gheneral!

***

— Spune-mi, răcane, ce faci tu cînd întîlneşti pă drum un supirior.

— Îl salut, trăiţi, don căpitan, şi trec înainte.

— Da' dacă ai într-o mînă gamela şi într-alta bidonu?

— ?

— Atunci laşi alea jos, dobitocule, mergi doisprezece paşi cu mîna la chipiu şi te întorci de-ţi iei lucrurile... Da' dacă sentîlnesc pă drum doi soldaţi de acelaşi grad, ce trebuie să facă?

— Cel care a văzut mai întîi salută pe cellalt.

— Da' dacă vezi că el te-a văzut întîi şi că nu te-a salutat?

— ?

— Atunci îi spui că l-ai văzut că te-a văzut şi răclami la supirior.

— Am înţeles, trăiţi!

— Să mai îmi spui: ce datorii ai tu?

— Eu n-am nici una, trăiţi, don căpitan, da am auzit că don sergent are multe...

— Şi ce trebuie să faci tu cînd eşti de santinelă?

— Trebuie să păzesc.

— Pă cine păzeşti?

— Ghereta.

— Da' dacă nu-i gheretă?

— ?

— Atunci păzeşti porcii, boule, păzeşti pă supiriori!

— Am înţeles, don căpitan.

— Cîte parale costă o manta?

— Trăiţi, don căpitan, patruzeci şi cinci de franci; da eu am cumpărat una pă cinci lei de la don sergent-majur.

— Pentru ce te-a adus pă tine în armată?

— Ca să apăr ţara.

— Da' dacă eşti ordonanţă, ce aperi?

— Apăr bucatele de muşte!