Doctorul în biologie, Dumitru Gociu, fiind născut la 17 octombrie 1936 în satul Molniţa, regiunea Cernăuţi, „se repatriază” la Chişinău în 1964, fiind înmatriculat ca student la Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Moldova.

După terminarea doctoranturii la Institutul de Botanică din Sankt-Petersburg, este încadrat ca specialist principal la Institutul de Botanică din Chişinău. În diverse perioade, a activat ca şef al Laboratorului de Ecologie Silvică al Institutului de Ecologie, director interimar al instituției respective, şeful Direcţiei Departamentului pentru Protecţia Mediului Înconjurător, cercetător ştiinţific în cadrul ICAS. Timp de zece ani a exercitat funcţia de şef al secţiei Rezervaţii Naturale şi Știinţă din cadrul Asociaţiei de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva”.

Pe parcursul anilor a publicat circa 130 articole ştiinţifice, 12 monografii ca autor şi coautor, a prezentat circa 35 de comunicări la diferite simpozioane, este coautorul Concepţiei creării fondului seminologic în baza noţiunii de populaţie şi a reţelei sectoarelor ca sursă de seminţe. În cele aproape cinci decenii de activitate profesională şi publică, domnul dr. Dumitru Gociu a fost printre foarte puţinii intelectuali care n-au abandonat statutul lor, nu s-au aventurat spre glorii deşarte şi n-au fost aspiranţii funcţiilor gras plătite...

Istoriografii silviculturii naţionale vor consemna anii 1998-2003 ca o perioadă dintre cele mai efervescente – conform numărului de publicaţii cu tematică forestieră apărute în presa scrisă. Au fost abordate profund şi contradictoriu gravele anomalii ce ameninţă patrimoniul verde al republicii. Ceva identic s-a produs anterior – cu aproximativ un deceniu în urmă – pe timpul cînd preşedintele comunităţilor ecologiste era regretatul Gheorghe Malarciuc (1934-1992) – animatorul polemicilor dure cu fostul Minister al Gospodăriei Forestiere de pe timpurile sovieticilor porniţi pe calea democratizării. Ambele evenimente prosilvice de largă rezonanţă profesională şi socială s-au produs cu participarea directă şi activă a domnului Dumitru Gociu.

Pe parcursul anilor 2010-2014, dumnealui a izbutit din nou să se manifeste pe tărîmul publicisticii ştiinţifice forestiere. Spre regret, preponderent, lucrările sale au destinul lucrărilor de sertar, deoarece autorul lor este în opoziţie drastică cu practicile vetuste, anormale, care domină, stăpînesc devastator pădurile noastre istorice.

Fie şi condiţional, biografia cercetătorului silvic şi a cetăţeanului Dumitru Gociu este constituită dintr-o altă filă emblematică. Ne referim la perioada cînd a asigurat conducerea laboratorului de silvicultură din cadrul Institutului de Ecologie, unde a activat prodigiosul colectiv de cercetători: Petru Cuza, doctor habilitat, Alexei Pălănceanu, Dionisie Boaghe, doctori în biologie, Petru Hadîrcă, Sergiu Magdîl... Nu ştim cînd va apărea un colectiv ştiinţific de cercetători atît de valoros ca acesta.

Probabil, nu există aspecte ale inepuizabilei problematici forestiere care n-au fost abordate în publicaţiile sale ştiinţifice ori în publicistică. El poartă în suflet ca pe o povară grea patologiile pădurilor autohtone moştenite din trecut, dar şi cele provocate recent. Totdeauna este calm, sobru, demn, meditativ, taciturn precum este şi măria sa, pădurea.

Fiind concediat din serviciu din considerente inexplicabile, dumnealui rămîne un slujitor fidel pădurii, este preocupat de problemele ce ţin de evoluţia regenerării naturale a pădurilor, optimizarea structurii lor funcţionale adusă în raport cu condiţiile specifice de mediu prin prisma doctrine dezvoltării durabile, promovează orientarea managementului biologic, rămîne adeptul conservării diversităţii biologice forestiere prin implemntarea fără rezerve a tuturor formelor posibile de protecţie a mediului propuse în clasificarea Uniunii Internaţionale a Conservării Naturii.

În contextul priorităţilor respective, dl D. Gociu, în premieră, formulează şi propune ca toate lucrările din domeniul silvic să fie efectuate în baza conceptului genetico-populaţional, inclusiv crearea şi utilizarea raţională a reţelei seminologice, aplicarea complexului de tehnologii în reconstrucţia ecologică a arboretelor degradate, a elaborat concepţia pentru crearea Fondului Seminologic în baza noţiunii de populaţie, regulamentele Fondului Seminologic şi a reţelei de pepinierit, a elaborat recomandările privind crearea Fondului Seminologic şi utilizarea raţională a materialelor reproductive.

Este o legitate explicabilă faptul că dumnealui reflectă măreţia, mărinimia şi bonomia Codrilor noştri voievodali, deoarece ei au constituit temeinicia vieţii ştiinţifice, publice şi personale. Descendenţa glorioasă de român bucovinean a fost şi rămîne adevăratul său blazon de nobleţe și... tristeţe. Probabil, nu-i accidentală apariţia, în 1992, a cărţii „Pădurea – rădăcina sufletului”, iar dl Dumitru Gociu fiind coautorul principal. Anume genericul respectiv reflectă ataşamentul unei vieţi dedicate legendarului tezaur forestier panromânesc. Probabil, unor atare slujitori ai păduri a dedicat Nicolae Labiş poemul „Bătrînul Pădurar”

Bătrînul pădurar visează parcă, 
Îndrăgostit de
codri ca de-o arcă, 
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
Sub ochii lui, 
plini de senin şi zare, 
Sub ochii oglindind o depărtare, 
Dureri
şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el
le-a strîns, 
Şi neschimbîndu-şi apa cătăturii
În taină-a rîs cu ele ori a plîns.

Grigore GRIGORESCU