PROGRAMUL ECONOMIC ANTICRIZĂ AL PSRM

Igor Dodon: Moldova are nevoie de o „Nouă politică economică”

Socialiştii au prezentat versiunea proprie a „Noii politici economice” (NPE), bazată pe denunţarea acordurilor cu UE, intrarea în Uniunea Vamală şi creşterea rolului statului în economie.

La Chişinău s-a desfăşurat o conferinţă internaţională, în cadrul căreia a fost prezentat Programul social-economic anticriză al Partidului Socialiştilor.

La eveniment au participat: consilierul preşedintelui Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Mihail Krotov, deputatul în Duma rusă, reprezentantul partidului „Spravedlivaia Rossia” Anatol Aksakov, deputatul socialist, ex-premierul Zinaida Greceanîi, doctor în economie, profesor, membru al Academiei de Ştiinţe a Georgiei Avtanol Silagadze şi mulţi alţii.

În cuvîntarea sa, Igor Dodon s-a referit la situaţia critică care s-a creat în economia Moldovei, accentuînd nivelul înalt al sărăciei, raportul dintre consum şi nivelul PIB, volumul importurilor în economie, dar şi despre urmările semnării Acordului de Asociere cu UE pentru economia moldovenească.

„În loc să creeze condiţiile necesare de trai în Moldova, să efectueze reforme de modernizare a economiei, de retehnologizare a industriei şi agriculturei, noi deschidem piaţa internă a Moldovei pentru o economie care este net superioară economiei autohtone.

La alegeri vom decide viitorul nostru, viitorul Moldovei! Şi asta trebuie s-o înţeleagă toţi! Moldova trece printr-o perioadă dificilă de dezvoltare, şi este foarte important care partide vor cîştiga alegerile”, a declarat liderul socialiştilor.

Referindu-se la Programul de dezvoltare, Dodon a declarat:

„Socialiştii au o şansă unică nu numai să participe în alegeri şi să-şi expună opiniile, dar şi să fie auziţi, prin prezentarea unei programe electorale serioase.

Am reuşit să antrenăm şi să mobilizăm economişti calificaţi, profesionişti, mulţi dintre care au ocupat funcţii importante în sectorul economic şi au demonstrat că sînt capabili să scoată ţara din criză, care au elaborat Programul dezvoltării social-economice a R. Moldova pentru perioada 2015-2018”.

La baza Programului se află schimbarea modelului de dezvoltare şi funcţionare a economiei Republicii Moldova, care i-ar permite să iasă din criza permanentă, sistemică, în care se află în ultimii 23 de ani.

„Lipsa de planificare strategică, dezindustrializarea, distrugerea industriei, tehnologizarea proastă a agriculturii - sînt doar cîteva aspecte care au dus la colapsul economiei Republicii Moldova, cînd producţia industrială a scăzut cu 70%, producţia agricolă - cu 60%, şi investiţiile cu 90%.

Păstrarea modelului existent sau transformările minore nu vor asigura creşterea durabilă pe termen lung a economiei şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei”, a declarat Dodon.

Starea lucrurilor de azi poate fi schimbată doar printr-un nou model de dezvoltare a ţării.

„Eeconomia de consum, bazată pe împrumuturi externe şi remitenţe, trebuie să fie înlocuită cu o economie bazată pe promovarea şi dezvoltarea producerii interne, a investiţiilor şi a exporturilor.

Este timpul pentru o Noua Politică Economică, un „NEP” modern în Republica Moldova”, a spus liderul socialiştilor.

Socialiştii au stabilit trei obiective de bază pentru a.a. 2015-2018: accelerarea creşterii economice, industrializarea economiei şi crearea agriculturii competitive, bazate pe tehnologii noi, precum şi mobilizarea surselor de finanţare. Igor Dodon s-a referit detaliat la fiecare compartiment din program.

Pe final dl Dodon a declarat: „Reiterez, este timpul pentru o Nouă Politică Economică, un NEP modern. De la programul anticriză, ne-am propus să trecem la schimbări structurale globale în economia Republicii Moldova.

Sîntem convinşi că realizarea ideilor din program va asigura o dezvoltare economică durabilă şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor Republicii Moldova”.

Mihail Krotov, consilierul preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei: Partidul Socialiştilor are un program promoldovenesc şi patriotic

Situaţia socială în Republica Moldova este cauzată de vectorul geopolitic. Sînt impresionat de faptul că în programul social al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a fost stabilit obiectivul de a construi o economie puternică, bazată pe dezvoltarea industriei şi agriculturii competitive. La planificarea unei noi industrializări, nu se renunţa la alte ramuri ale economiei. Prin modernizare vă propuneţi să dezvoltaţi noi activităţi, pentru a crea locuri de muncă la sate. Vă bazaţi nu pe împrumuturi externe, ci pe resurse interne. Programul presupune consolidarea rolului statului în economie şi consolidarea rolului Băncii Naţionale.

Alegerea europeană a Republicii Moldova a agravat situaţia economică - au fost pierdute pieţele vechi, iar cele noi nu au fost cucerite.

Semnarea Acordului cu UE va cauza mai multe probleme serioase decît aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului. Moldova va pierde facilităţile din comerţul cu ţările Uniunii Vamale. Anularea de către Moldova a taxelor vamale cu UE forţează Rusia să impună taxe vamale cu Republica Moldova, s-o trateze la nivel cu Germania, Franţa şi alte ţări din UE. În acelaşi timp, Moldova nu devine membru deplin al Uniunii Europene! Veţi obţine acelaşi statut în comerţul cu UE, cum ar fi Turcia şi Egipt, dar pierdeţi pieţele Uniunii Vamale.

Problema constă nu numai în reexportul de produse europene în Rusia. În Rusia businessul este protejat prin bariere vamale. În Moldova afacerile nu sînt protejate pentru că au fost anulate taxele. Punerea în aplicare a reglementărilor europene şi a standardelor fitosanitare va crea un "zid chinezesc" pentru produsele ruseşti.

Deficitul comercial al Republicii Moldova constituia 3,1 miliarde de dolari atunci cînd piaţa rusă era deschisă pentru produsele moldoveneşti. Care va fi volumul comerţului acum, cînd piaţa rusă se va închide?

Principala sursă de stabilitate a economiei moldoveneşti sînt banii parveniţi de la muncitorii migranţi. În Rusia sînt înregistraţi 500 de mii, în realitate sînt mai mult de 700 de mii. Anul trecut, migranţii au transferat prin bănci 1,6 miliarde lei, iar în realitate şi mai mult. Remitenţele de la muncitorii migranţi reprezintă aproximativ 30% din PIB-ul Moldovei. Se va menţine oare această rezervă de stabilitate în economia moldovenească?

În prezent, 288 mii de migranţi din Moldova au încălcat legislaţia Federaţiei Ruse. În Rusia atitudinea faţă de aceste persoane este foarte loială, ca nici într-o ţară europeană. Va fi la fel şi după semnarea Acordului de Asociere?

Aţi pierdut o piaţă puternică pentru bunuri, pe care piaţa UE nu o va compensa. Susţinătorii integrării europene promit, la fel ca în timpurile lui Hruşciov, un viitor luminos. Chiar Ucraina, care este mai puternică, a decis să sisteze introducerea acordului pînă în 2015. UE a fost de acord. Iar autorităţile voastre sînt mulţumite de toate.

Alegerea geopolitică este o chestiune internă pentru fiecare stat, dar este necesar ca poporul să aleagă. Programul vostru este axat pe Uniunea Vamală şi denunţarea Acordurilor semnate cu UE. Acesta este un program promoldovenesc şi patriotic.

Armenia, care a depus o cerere de aderare la Uniunea Vamală, nu are, de asemenea, o frontieră vamală comună cu ţările Uniunii Vamale. Dar aveţi un avantaj în faţa Armeniei – portul Giurgiuleşti. Aderînd la Uniunea Vamală, veţi primi resurse energetice la preţurile ţărilor din UV. Veţi primi o piaţă pentru vînzarea de bunuri. 400 mii de tone de mere din Moldova vor fi repede vîndute în Rusia. UE v-a oferit o cotă de 80 de tone de mere, dar ştiţi ce se întîmplă acolo cu merele?

În Uniunea Vamală veţi obţine aceleaşi condiţii de muncă ca ale lucrătorilor migranţi din alte ţări ale Uniunii Vamale. Moldoveanul va avea în Rusia aceleaşi drepturi ca şi Belarusul.

Publicitate politică

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40