Pe traseul Căuşeni-Chişinău (o oră de mers cu maşina) sînt cel puţin cinci localuri, mai mult sau mai puţin luxoase, să le zic aşa, de alimentaţie publică. Pentru că de fapt rar cine mănîncă acolo sau bea o cafea fiind în drum. Încă vreo două sînt în construcţie, aproape de finalizare. Localurile sînt folosite şi probabil că aduc un profit bun, deoarece există şi se dezvoltă, pentru nunţi, cumătrii, parastase şi alte paranghelii tipic moldoveneşti care de la o seamă de vreme se fac numai „la banketnîi zal”. Altminteri nu e la modă, nu e frumos, nu e în rînd cu lumea. Iar nu a fi în rînd cu lumea la moldoveni e un păcat la fel de mare ca porcina la evrei.

Sălile pentru bancheturi au devenit un fel de tendință națională. Oricine prinde la niște bani îi investește în asemenea localuri. Nu într-o livadă intensivă, nu într-o grădină performantă legumicolă, nu într-o întreprindere ce produce sau prelucrează, ci în „banketnîi zal”. Pentru că anume această afacere aduce profit rapid azi în Moldova. Prin sate toată încăperea rămasă de izbelişte după schimbarea regimului a ajuns sală de petreceri. Prin sate - foste case de cultură, cluburi, case de pioneri, magazine de cărţi „Luminiţa” azi luminează şi încălzesc plăcerile bahice şi mai puţin cele de cultură. Iar businessul ţine pentru că moldoveanul se face în şapte, dar respectă „tradiţia”.

Nu mă voi referi la cei bogaţi care-şi pot permite hostropăţuri ca-n poveste. Din ce bani şi cum asta deja e altă temă de discuţie. Am în vedere clasa de mijloc sau cea cu un venit sub cel mediu care se aventurează în organizarea evenimentelor de familie cu mult fast şi pompă. S-a ajuns că proştii (pardon, dar nu-i pot numi altfel) au ajuns să ia credite la bancă pentru a face nunţi sau cumătrii. Cu gîndul că vor întoarce din banii adunaţi la festivitate, ori vor pleca undeva la muncă şi vor strînge ca să întoarcă datoria. Numai că de multe ori socoteala nu prea iese şi planul se termină melodramatic. Ştiu familii care au rămas fără casă pentru că le-a luat-o banca că nu au avut cu ce întoarce creditul. De rîs şi de plîns. Mai ales o istorie povestită de cineva: rudele din ambele părţi ale mirilor şi-au băgat capul în datorii să facă nuntă ca „să le stea bine şi să vuiască satul încă multă vreme” (petreceri de gura satului e altă preocupare tipic moldovenistă). Nunta aşa şi a ieşit. Că satul vuieşte şi azi cum după nuntă părinţii au plecat de urgenţă la Moscova să facă bani, iar cînd s-au întors tinerii se şi despărţiseră deja. Scandalul a fost grandios şi spectaculos, mai ales cînd s-a ajuns la împărţitul cadourilor de la nuntă.

Încă şi mai relevantă este altă întîmplare. Mama unor cunoştinţe îndepărtate lucrează în Italia argată (bonă, menajeră e un fel elegant de-a zice, dar esenţa de fapt e asta) într-o casă de bogaţi. Femeia se bucura de înţelegere şi compasiune din partea italienilor care erau foarte uimiţi cum de un om cu studii superioare, aparent bine educat şi cultivat, poate ajunge servitor. Ce fel de ţară este această Moldovă, care şi-a supus oamenii destul de elevaţi unor asemenea umilinţe? Cadourile şi atitudinea preferenţială au durat pînă în momentul cînd doamna cu pricina s-a întors odată de acasă şi le-a arătat poze de la cumătria nepoatei. Imediat s-a terminat toată înţelegerea, stăpînii s-au distanţat vizibil, au devenit foarte prudenţi şi au început să numere tacîmul de argint de la bucătărie. Pentru că nici un om normal şi civilizat n-o să înţeleagă cum în una dintre cele mai sărace ţări europene, aproape jumătate din populaţia căreia munceşte deservind sau îngrijind, adică argăţeşte, se fac asemenea petreceri fastuoase. Şi pentru că europeanul nu va înţelege niciodată cum poate fi luat credit bancar pentru un banchet de-o seară şi întors pe urmă, mîncînd mămăligă rece.

Lilia GRUBÎI