PROFESORII CER MAJORAREA SALARIILOR CU 50%
Cîteva sute de angajaţi din sistemul educaţiei au ieşit ieri, 8 aprilie, în stradă să îşi revendice drepturile la o existenţă decentă. Profesorii cer majorarea salariilor cu 50% şi facilităţi pentru tinerii specialişti. Membrii Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei au anunţat că vor picheta Guvernul, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, între orele 10.00 -12.00, pînă pe 10 aprilie.
Protestatarii cer constituirea unei comisii guvernamentale pentru a negocia revendicările pe care le au. Pe lîngă majorările de salariu, sindicaliştii din educaţie solicită majorarea cu 1000-1500 de lei a sporului pentru deţinătorii gradelor ştiinţifice, precum şi majorarea cuantumului burselor de studii pentru toate categoriile de tineri, începînd cu 1 ianuarie 2014.
Preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov, a declarat că deocamdată nu s-a ajuns la un compromis cu autorităţile. Guvernul propune majorarea salariilor profesorilor cu 20%.
Cadrele didactice care au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale au spus că vor să rămînă în ţară şi să îşi crească copiii acasă. Nesiguranţa sistemului îi obligă însă pe unii să părăsească familiile pentru un loc de muncă peste hotare. „Nu poţi să ceri ca în faţa elevilor să vină nişte oameni care să le vorbească despre valori general umane în momentul cînd ei se află în această luptă pentru existenţă materială”, a menţionat Zinaida Condrea, profesoară la Liceul teoretic „Ion Inculeţ” din Chişinău.
Organizatorii protestului au declarat că la acţiune au participat în jur de 500 de profesori din întreaga ţară, fără să fie sistat procesul de învăţămînt. Elevii au făcut toate orele din program.
Ca urmare a protestului, Ministerul Educaţiei a remis un comunicat de presă în care menţionează că Guvernul va continua negocierile cu reprezentanţii Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei privind oportunităţile şi posibilităţile reale de majorare a salariului. „Guvernul îşi va onora angajamentul de creştere a salariului lucrătorilor din sistemul educaţional de la 1 septembrie 2014, aşa cum prevede legea. La momentul dat discutăm despre mărimea acestei majorări în funcţie de resursele disponibile”, a declarat ministrul educaţiei, Maia Sandu.
Protestatarii au prevenit că, dacă guvernanţii vor ignora cerinţele pe care le au, în luna mai vor anunţa grevă generală.
Sursa: IPN