Autor: Mihai CONŢIU

Măi, să fie, măi, să fie, în Republica Moldova se pare că este interzis ca cineva să-şi dea demisia de onoare dintr-o funcţie deţinută şi de care i s-a acrit! La fel ca pe vremea regimului totalitar comunist – nimeni nu-şi putea permite luxul de a-şi da demisia, căci astfel sfidai PARTIDUL, căci doar PARTIDUL avea dreptul de a demite pe cineva, fiindcă  era unica autoritate care se putea pronunţa just în privinţa competenţelor cuiva.

După cum bine se ştie, procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov, şi-a dat demisia de onoare din funcţia deţinută. Cererea i-a fost înaintată procurorului general, Corneliu Gurin, şi preşedintelui Consiliului Suprem al Procurorilor, Mircea Roşioru, la data de 27 Noiembrie. Diacov a dat publicităţii acest demers în ziua de 30 Noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă. Totodată, Diacov, în semn de protest, a decis să restituie Ordinul „Gloria Muncii”, cu care a fost decorat pentru activitate ireproșabilă în Procuratură timp de 35 de ani, iar asta la recomandarea lui Corneliu Gurin, precum şi Crucea „Pentru Merit”.

Ion Diacov şi-a motivat acest demers prin aceea că, deţinînd postul de procuror al municipiului Chişinău, în ultimii cîţiva ani, de nenumărate ori l-a informat pe procurorul general despre faptul că unii procurori şi judecători au comis acte de corupţie şi abuz în serviciu, solicitînd ca aceştia să fie traşi la răspundere disciplinară şi administrativă.

Recent, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins cererea de demisie de onoare a procurorului municipiului Chișinău. Acesta nu s-a prezentat la ședința în care s-a luat această decizie, deşi a fost invitat printr-o scrisoare recomandată. Logic vorbind, nici nu vedem care ar mai fi fost rostul aflării sale la acea şedinţă. O demisie de onoare, pur şi simplu, este… o demisie de onoare! Nimic altceva, iar acceptarea ei trebuie să fie o formalitate banală, iar asta doar dacă mai-marii procurorilor nu vor să-l hărţuiască sau să-l umilească abuziv şi cu orice preţ pe Diacov.

Membrii CSP, atenţie!, și-au motivat decizia prin faptul că Ion Diacov a avut mai multe abateri disciplinare în timpul activității și a organizat conferințe de presă în cadrul cărora a atacat instituția Procuraturii și a adus acuzații grave de corupție și incompetență asupra procurorilor. „Consiliul apreciază aceste manifestări ale lui Ion Diacov ca fiind judecăți de valoare care nu se bazează pe un substrat factologic suficient, cu un caracter defăimător, cu depășirea limitelor de rezervă și prudență”, se menţionează în decizia CSP.

Că Diacov se află faţă în faţă cu reacţiunea procurorilor o demonstrează şi motivaţia de mai sus a CSP. Modul în care a fost formulată îl disculpă legal pe Diacov de orice vină, abatere sugerată în context. Potrivit legislaţiei CEDO, a numeroaselor Hotărîri emise de-a lungul anilor de Înalta Curte, învinuirea, tragerea la răspundere sau acţionarea în judecată a unei persoane pentru că a emis „judecăţi de valoare” fără existenţa unor minime substraturi factologice contravine legislaţiei europene şi, deci, un astfel de motiv nu este legal, neputînd fi luat în consideraţie. Vrînd să-l acuze pe Diacov, CSP îl disculpă din perspectiva legislaţiei CEDO.

Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare, „judecata de valoare” reprezintă opinie, comentariu, teorie, idee, care reflectă atitudinea faţă de un fapt, veridicitatea căreia este imposibil de dovedit. În contextul în care CSP, potrivit aceleiaşi Legi, consideră că judecăţile de valoare emise de Diacov nu se bazează pe un substrat factologic suficient sau au un caracter defăimător, atunci acelaşi Diacov demonstrează, cu probe, că judecăţile sale de valoare au substraturi factologice nu suficiente, ci arhisuficiente! Cine pe cine defăimează – Diacov, Procuratura sau Procuratura pe Diacov? Să nu uităm, însă, că este vorba despre Procuratura din Republica Moldova, nu cea din România sau Germania!