PRIM-MINISTRUL IURIE LEANCĂ A EXAMINAT SITUAŢIA DIN CELE MAI AFECTATE SATE DIN CĂUŞENI
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/d0d0319ca998459f5c63ad8b19cbebad.jpg)
Iurie Leancă şi-a început, pe 2 iulie, vizita de lucru în raionul Căuşeni pe cîmpurile din satul Ursoaia. Aici Premierul s-a întîlnit cu mai mulţi locuitori care au avut de suferit în urma ploilor. Potrivit informaţiilor preliminare, peste 12 mii ha agricole au fost distruse, printre acestea fiind culturi cerealiere, livezi şi vii, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.
Fermierii spun că în loc să cultive patru tone la hectar, în acest an roada va fi de 10 ori mai mică, în jur de 400 de kg pe ha.
Premierul a dat asigurări că fiecare dintre cei care au suferit pierderi vor primi ajutor financiar. ”Ajutorul financiar va fi distribuit pe criterii obiective, deoarece gradul de afectare diferă de la localitate la localitate. Vom identifica resurse financiare necesare pentru a ieşi din această situaţie de criză”, a precizat Iurie Leancă. Prim-ministrul a mai anunţat că pînă vineri ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, va prezenta tabloul complet al pierderilor suferite în urma calamităţilor. Pentru a preveni astfel de situaţii, vor fi procurate rachete antigrindină pentru raionul Căuşeni, a mai spus Iurie Leancă. De asemenea, vor fi distribuite foi de ardezie şi sticlă pentru geamurile care au fost sparte. Iurie Leancă a vizitat şi cîmpurile din satul Tănătari, unde situaţia este la fel.
* * *
Pe 2 iulie, Iurie Leancă a vizitat şI tabăra de odihnă ”Ghiocel” din raionul Căuşeni, unde se află aproape 250 de copii
Premierul a discutat cu mai mulţi dintre ei şi i-a întrebat dacă citesc în vacanţă şi ce cărţi le plac. De asemenea, Iurie Leancă i-a îndemnat să se pregătească serios de examenele de BAC, pentru ca să se aleagă cu note pozitive. În tabără, pe parcursul verii, se odihnesc circa o mie de copii din raioanele Căuşeni şi Ştefan Vodă.
Iurie Leancă a mers în vizită şi la Complexul sportiv pentru tineret şi sport care urmează să fie dat în exploatare la sfîrşitul lunii august. Complexul, pentru care au fost alocaţi trei milioane de euro, are o suprafaţă totală de 4500 de metri pătraţi şi este dotat cu cinci săli de sport. Directorul Centrului, Vladimir Iurco, l-a informat pe Premier că toţi copiii vor avea acces gratuit în sălile de sport.
Iurie Leancă şi-a exprimat speranţa că în acest centru vor fi formaţi cît mai mulţi campioni europeni şi mondiali.
![Atacurile rusești de Miercuri seara din regiunea Zaporojie au lăsat în urmă cel puțin un mort Atacurile rusești de Miercuri seara din regiunea Zaporojie au lăsat în urmă cel puțin un mort](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/f28f5a4debed4b5b01a782e7f11bb94a.jpg)
![În prima zi a noului an, Ungaria a pierdut definitiv un miliard de euro din fondurile UE În prima zi a noului an, Ungaria a pierdut definitiv un miliard de euro din fondurile UE](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/eeea9a425b30cefdad4ebff3aefec77e.jpg)
![Preşedinta Hondurasului amenință că va închide bazele americane de pe teritoriul său dacă Trump îi deportează cetăţenii Preşedinta Hondurasului amenință că va închide bazele americane de pe teritoriul său dacă Trump îi deportează cetăţenii](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1599b8498ad4e31886d6711051f9c791.jpg)
![Atac rusesc cu drone la Kiev Atac rusesc cu drone la Kiev](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7b3024773994f01f1aec3afd17d37cf0.jpg)
![Dispute aprige pe marginea interzicerii postului de televiziune Al Jazeera în teritoriile palestiniene Dispute aprige pe marginea interzicerii postului de televiziune Al Jazeera în teritoriile palestiniene](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/492d4a832cf6495460dcdf18d3cd09c2.jpg)
![Alarmant! Experții anticipează o nouă pandemie cu mult mai nimicitoare decît Covid-19 Alarmant! Experții anticipează o nouă pandemie cu mult mai nimicitoare decît Covid-19](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/02bed234a4fbc57d10788496f99fec97.jpg)
![În cadrul unui proiect, Ucraina a recepționat apeluri pentru 50.000 de soldați ruși dispăruți în invazie În cadrul unui proiect, Ucraina a recepționat apeluri pentru 50.000 de soldați ruși dispăruți în invazie](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e94ff8c0ae76247043ef1a5411fb1b88.jpg)
![Șeful Armatei ucrainene: ”Pierderile inamicilor din regiunea Kursk au depășit 38.000 de militari și peste 1.000 de echipamente” Șeful Armatei ucrainene: ”Pierderile inamicilor din regiunea Kursk au depășit 38.000 de militari și peste 1.000 de echipamente”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a898a6e9de939146e9e486afb8a01c7c.jpg)
![Pe lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi de Hamas figurează doi copii, 10 femei şi 11 vîrstnici Pe lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi de Hamas figurează doi copii, 10 femei şi 11 vîrstnici](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2c7755d7b7895345993654f4b810c169.jpg)
![După instalarea lui Trump la Casa Albă, Israelul vrea să limiteze ajutorul umanitar către Fîșia Gaza După instalarea lui Trump la Casa Albă, Israelul vrea să limiteze ajutorul umanitar către Fîșia Gaza](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/84a2260cedf753d01ad65296b07b8212.jpg)
![Noi atacuri rusești cu drone asupra Ucrainei Noi atacuri rusești cu drone asupra Ucrainei](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2def31b34a37236f7939551088c3477b.jpg)