PRESEDINTELE RASPUNDE

Igor Dodon spune că după plecarea mai multor deputați PDM sînt posibile cîteva scenarii: Haos sau anticipate

Igor Dodon vede cîteva scenarii posibile, după plecarea mai multor deputați democrați. Unul dintre acestea este că majoritatea parlamentară va ajunge să fie formată din 51 de deputați PSRM și PDM.

„Este la limită, dar acest minim asigură activitatea Guvernului Chicu”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”.

Cel de-al doilea scenariu este destrămarea majorității parlamentare PSRM-PDM.

„Pleacă din PDM atîția deputați, că vom coborî sub 51, atunci nu avem voturi în Parlament pentru a susține Guvernul”, a explicat președintele.

Dacă majoritatea parlamentară se va destrăma, sînt cîteva opțiuni, ce ține de activitatea Guvernului.

“Prima opțiune, continuă Guvern minoritar. A doua opțiune, 51 sau 52, 53 de deputați iau decizia să dea vot de neîncredere Guvernului Chicu. În acest caz se începe perioadă de instabilitate, care poate duce la anticipate sau numirea altui Guvern. Dar eu cred că cei care au început aceste mișcări din interiorul și exteriorul țării au dorit instabilitatea”, a mai spus președintele.

Precizăm că astăzi patru deputați PDM au anunțat că părăsesc formațiunea. Este vorba despre Violeta Ivanov, Elena Bacalu, Oleg Sîrbu și Vladimir Vitiuc. Astfel, PDM a rămas în Parlament cu 17 deputați.

 

“Dacă Maia Sandu se așază la o masă cu Șor și oamenii lui Plahotniuc, noi cîștigăm prezidențialele”

Alegerile anticipate pot fi evitate, dacă Maia Sandu face majoritate parlamentară cu PDM, grupul PROMoldova și partidul ȘOR. În acest caz, socialiștii vor cîștiga prezidențialele din primul tur. Declarația îi aparține șefului statului Igor Dodon și a fost făcută în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”.

„Cred că dacă vor continuă plecările din PD ajungem la anticipate. Sau Maia Sandu trebuie să se așeze la masa de discuții cu Șor și Candu. Dacă Maia Sandu se așază cu Șor și omul lui Plahotniuc, decizia îi aparține, dar atunci noi prezidențialele le cîștigăm”, a spus președintele.

Șeful statului a mai spus că PSRM nu va face alianță cu fugari, ci doar cu partide.

“În caz dacă nu există partide, nu vorbesc acum de deputați care fug, dar partide care pot să facă majoritate parlamentară, atunci trebuie de mers la parlamentare împreună cu prezidențiale. Mergem la anticipate, o să treacă două partide mari, PSRM și Sandu și restul o să facă politică în afara Parlamentului”, a subliniat președintele.

Igor Dodon a menționat că din punct de vedere legal, este posibil de organizat alegeri parlamentare anticipate împreună cu cele prezidențiale.

„Este o decizie a Curții Constituționale în acest sens”, a mai spus șeful statului.

 

Moldova ar putea relua chiar săptămîna viitoare negocierile cu Rusia pentru a semna un nou acord de creditare

Moldova ar putea relua chiar săptămîna viitoare negocierile cu Federația Rusă pentru a semna un nou acord de creditare pentru țara noastră. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon în cadrul emisiunii de vineri “Președintele răspunde”.

Subiectul dat a fost discutat în această dimineață de președintele țării cu premierul, Ion Chicu, după ce aseară Curtea Constituțională a anulat Acordul de credit în valoare de 200 de milioane de euro cu Rusia.

Totodată, șeful statului a anunțat că despre soluțiile legate de noua formulă a acordului de împrumut cu Rusia vor mai fi consultați cu juriștii din Aparatul Președintelui.

În același timp, Igor Dodon a subliniat că autoritățile vor face tot posibilul ca toate cheltuielile prevăzute în buget, în special în domeniul social și investiții, să fie asigurate, în pofida deciziei Curții Constituționale de a anula creditul rusesc de 200 de milioane de euro, care a creat un deficit în bugetul de stat de încă 4 miliarde de lei.

”Este un buget de criză în condițiile pandemiei, secetei. Este evident, sau tăiem din cheltuieli, inclusiv sociale, sau găsim alte surse de acoperire a acestei găuri. Voi face tot posibilul ca cheltuielile care au fost făcute să fie asigurate. Aceste Guvern este în stare să asigure salarii, pensii, investiții în drumuri”, a spus Igor Dodon.

Pe lîngă creditul rusesc, șeful statului a anunțat că Moldova, în paralel, va negocia și cu alți parteneri străini.

“Noi soluții pentru aceste probleme le vom găsi”, a spus președintele Igor Dodon.

 

Despre anularea creditului rusesc: CC a creat un precedent periculos

Președintele țării, Igor Dodon, spune că decizia Curții Constituționale de a anula creditul rusesc a creat un precedent periculos. Potrivit șefului statului, acum oricine se poate adresa la CC pentru a contesta alte acorduri importante, precum Acordul de Asociere cu UE, Acordul privind deschiderea unui Birou de legătură al NATO, sau cel cu CSI.

„Curtea pentru prima dată în aproape 29 de ani de la Intendență a creat acest precedent periculos”, a spus Igor Dodon.

Joi, 7 mai, Curtea Constituțională a anulat acordul de creditare cu Federația Rusă. Pentru anularea documentului s-au expus patru magistrați din cinci. Doar Vladimir Țurcan a fost pentru menținerea acordului.

Mai mulți experți constituționali au declarat că acest subiect nu ținea de domeniul Înaltei Curți.

 

Despre Aeroport: Conturile Avia Invest sînt blocate pentru datorii, următoarea etapă este procedura de insolvabilitate și gata!

Președintele Igor Dodon susține că în timpul apropiat urmează să fie luate decizii importante în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) și miliardului furat din sistemul bancar din țară. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că anume aceste evoluții îi nemulțumesc pe oponenții politici.

”De ce ei așa tare cumpără acum deputați, pentru că înțeleg că cu aeroportul sîntem pe ultima fază. Conturile de la ”Avia Invest” sînt blocate, pentru că ei nu achită la stat ceea ce trebuie să achite. Următoarea etapă este procedura de insolvabilitate și gata! Acordul de concesionare cu aeroportul s-a terminat. Aeroportul va reveni la stat. Iată de ce ei fac aceste mișcări”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a precizat că investigațiile au înaintat și în dosarul fraudei bancare.

”Au fost arestați de la Banca Națională, se merge înainte”, a spus Igor Dodon.

Șeful statului a reiterat că nu s-a implicat niciodată și nu se va implica în activitatea Procuraturii.

”Niciodată nu am dat indicații Procurorului General, nici pînă acum, nici acum. Dar pe direcția aceasta este mișcare”, a menționat șeful statului.

Președintele a mai declarat că dacă în iunie 2019 nu demonstra verticalitate, fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, anunțat acum în căutare internațională, avea să fie și acum la guvernare.

”Dacă nu aveam verticalitate în iunie anul trecut, Plahotniuc avea să fie și acum la guvernare. Plahotniuc nu-i. Mai sînt vecini de-ai lui și alții pe care-i vedem cu ce se ocupă. Procuratura lucrează în direcția aceasta”, a spus președintele.

Sursa: a-tv.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40