În zorii zilei de 24 Februarie, cînd rachetele Rusiei au început să cadă asupra Ucrainei, Artur, la fel ca milioane de ucraineni, s-a grăbit să-și contacteze familia. Doar că el a avut un mesaj diferit pentru tatăl său, Oleg, colonel în forțele armate separatiste pro-ruse din Estul Ucrainei.

„Dobitocilor”, a fost mesajul lui Artur pentru tatăl său.

„Nu pune mîna pe arme. Kievul va cădea într-o clipă”, i-a răspuns Oleg, după o bucată de vreme.

Dar Artur nici nu a stat pe gînduri: s-a înrolat ca voluntar și s-a aflat în mijlocul soldaților care au apărat Capitala. Pînă la urmă, forțele rusești s-au retras din regiunea Kiev, în Aprilie, iar Artur a devenit soldat în armata regulată a Ucrainei. Ulterior, a luat parte la contraofensivele inițiate în Nordul și Estul țării și a fost fotografiat de jurnaliști intrînd în orașele strategice Izium și Lîman, eliberate de sub ocupație rusă luna trecută.

Artur și tatăl său au ținut legătura prin mesaje text în tot acest timp.

„Suntem literalmente de părți opuse ale frontului, însă doar unul dintre noi luptă pentru cauza dreaptă”, spune Artur, în cadrul unui apel video din provincia Zaporojie, unde se odihnește după luni de lupte feroce.

Mii de familii au fost dezbinate după ce au fost despărțite de războiul din Ucraina. Istoria comună leagă cele două țări însă populația lor trăiește într-o realitate diferită. După invazie, rudele din Rusia ale unor ucraineni au refuzat pur și simplu să creadă că armata rusă bombardează civili.

Povestea lui Artur și a tatălui său este însă cu adevărat dramatică. Nu au mai apărut mărturii de acest fel pînă acum. Artur s-a născut în Borispil, un oraș de lîngă Kiev, într-o familie de militari. Tatăl său, Oleg, originar din regiunea ucraineană Donețk, a slujit vreme de zece ani în Armata ucraineană. În 2011, divorțînd de mama lui Artur, a plecat în Rusia pentru a căuta de lucru, povestește Artur. Strîmtorat financiar, Oleg a decis să se alăture forțelor separatiste pro-ruse din Donețk. Era în 2016, la doi ani de la anexarea Crimeei.

„Am avut un șoc cînd m-a anunțat că se alătură miliției din Donețk. Din punctul meu de vedere, ca pentru mulți ucraineni, războiul a început în 2014, iar asta a însemnat că el s-a aliat cu inamicul”, mărturisește Artur.

Dar tatăl său ajunsese să ia partea Rusiei în conflict cu mult înainte de asta: propaganda l-a prins treptat în mrejele sale pînă cînd fiul său a înțeles că a fost acaparat total. Artur nu s-a așteptat la asta dar a trebuit să accepte că se înșelase în privința tatălui său.

Legătura dintre ei nu s-a rupt și au continuat să comunice. Artur, de profesie inginer, a mers Kiev pentru a-și îndeplini visul unei cariere în industria filmului. Abia în preajma invaziei ruse din Februarie, relațiile dintre ei au devenit încordate.

Ca la începutul lunii Martie, după ce trupele ruse au fost înlăturate din Kiev, Artur să-i transmită un mesaj video plin de sarcasm: „Mă plimb pe aici, dar nu văd nici măcar un singur rus. Se pare că au intrat în pămînt. Mă poți povățui, că nu pricep deloc: unde sunt?”

Replica a venit imediat: ”Vor veni zile bune și pentru Rusia, chiar foarte curînd”. Oleg și-a repetat avertismentul către fiul său: ”Lasă arma”.

„În acel moment, vedeam deja că speranțele sale privind o victorie rusă se clatină. Am văzut cum disperarea lui crește pe măsură ce Ucraina cîștiga teren”.

Au vorbit din nou, după ce au ieșit la iveală dovezile despre masacrele asupra civililor din orașul ucrainean Bucea. Oleg a insistat, pe linia versiunii prezentate de televiziunea rusă, cum că mărturiile sunt „false”, că imaginile cu civilii uciși sunt fabricate și că ucrainenii sunt vinovați de crime.

„I-am spus că eu însumi am fost la Bucea, că am văzut absolut totul cu ochii mei, dar mi-am seama că este fără speranță. Am renunțat să mai încerc să-l conving. Mă oboseam degeaba”, a povestit Artur.

Într-unul din cele mai recente schimburi de mesaje, cei doi și-au adresat avertismente ca între inamici vechi. Unitatea lui Artur ajutase la recucerirea orașului Izium, cu prilejul contraofensivei fulgerătoare ce abia începuse în Nord-Estul țării.

„Bucură-te cît mai poți”, i-a scris tatăl său.

„Ești ca tipii aia răi din filmele de groază. Cînd cei diabolici o iau pe coajă, promit mereu să se întoarcă”, a fost replica fiului.

Artur a avut nevoie să reflecteze puțin cînd jurnaliștii The Guardian l-au întrebat ce ar face dacă cei doi s-ar intersecta pe cîmpul de luptă.

„Nu cred că aș fi în stare să trag în el sau că el ar putea să tragă în mine. Cine oare și-ar putea ucide propriul tatăl? Dar sunt de părere că ar trebui totuși să fie pedepsit în instanță pentru toate astea. Aș vrea să fie martorul victoriei noastre și să văd cum lumea lui se năruie”, a spus el, grăbindu-se să adauge că cel puțin pe moment este improbabil să înfrunte direct, pentru că tatăl său e staționat la o bază militară din Donețk.

„Ești încă fiul meu. Îmi doresc tot ce e mai bun pentru tine. Vreau să fii sănătos și fericit”, i-a scris tatăl său recent.

Recunoaște totuși că este furios pe tatăl lui și se străduiește să nu-l urască, deși aceste sentimente sunt dificil de înfrînat.

„Tata și-a trădat familia și ne-a trădat țara. Lupta mea izvorăște din iubire pentru țara mea. Ura oarbă m-ar mînca de viu și m-aș otrăvi înainte ca războiul să se încheie”, a spus Artur, ce năzuiește să poată face din nou film și să se implice în ajutorarea soldaților traumatizați de război.

Artur spune că povestea sa este cunoscută camarazilor de luptă.

„Ei știu că sunt dedicat 100% cauzei Ucrainei”, a spus Artur.

Text preluat din Adevărul.ro