Povestea necunoscuta pina la capat a fetitei care a devenit mama la 5 ani

Lina Medina avea doar cinci ani cînd a ajuns la spital din cauza unei umflături abdominale suspecte, care părea a fi o tumoare. Însă adevărul era cu totul altul: fetița era însărcinată în luna a șaptea. Șase săptămîni mai tîrziu, devenea cea mai tînără mamă din istorie. Evenimentul a șocat și fascinat întreaga lume, iar circumstanțele în care s-a petrecut cazul nu au fost elucidate complet nici pînă astăzi.
Lina Medina s-a născut pe 27 Septembrie 1933 în Ticrapo, un sat situat în cea mai săracă regiune din Peru. Lina mai avea opt frați și a avut o copilărie normală. Încă din primii ani de viață, a fost evident că Lina se dezvoltă mult mai repede decît ceilalți copii. De altfel, fetița a avut prima menstruație la vîrsta de doar doi ani și jumătate.
Totul a decurs oarecum normal în viața familiei Medina (avînd în vedere circumstanțele), pînă în Primăvara anului 1939, cînd părinții Linei au observat că abdomenul fetei crește pe zi ce trece.
Speriați, au dus-o la un medic din Capitală, pentru a verifica dacă nu cumva este vorba de o tumoare. După ce a examinat-o pe Lina, răspunsul medicului a căzut ca o lovitură: fetița era însărcinată de șapte luni. Șase săptămîni mai tîrziu, Lina dădea naștere unui băiat, devenind astfel cea mai tînără mamă din istorie. Cazul Linei i-a șocat atît pe părinții ei, cît și pe cei mai renumiți medici ai vremii.
Cum a rămas însărcinată fetița de doar cinci ani rămîne și acum un mister. Medina nu a dezvăluit niciodată cine este tatăl copilului, iar familia fetei a păstrat tăcerea asupra acestui subiect.
Din cauză că avea pelvisul prea mic și nu putea naște în mod natural, Lina a născut prin cezariană. Medicul care a realizat operația a descoperit că, deși avea doar cinci ani, fetița avea deja organele sexuale complet dezvoltate.
Ulterior, endocrinologii au stabilit că Lina Medina suferea de pubertate precoce. Această afecțiune rară afectează 1 din 10.000 de copii, majoritatea de sex feminin. În cazurile de pubertate precoce, organele sexuale se dezvoltă complet pînă la vîrsta de opt ani.
De asemenea, rapoartele medicale cu privire la stadiul de dezvoltare al Linei arată că fetița avea deja sîni și șolduri mai late decît în mod normal. Așadar, toate datele arată că, atunci cînd a rămas însărcinată, Lina avea corpul unei adolescente.
Pubertatea precoce explică parțial sarcina Linei, însă misterul identității tatălui nu a fost niciodată clarificat. Fetița a refuzat să le spună medicilor cine a lăsat-o însărcinată.
Inițial, suspiciunile s-au îndreptat spre tatăl fetei, care a și fost arestat pentru o scurtă perioadă. Însă, neavînd dovezi sau martori împotriva lui, polițiștii au fost nevoiți să-l elibereze.
Într-un articol despre acest caz, publicat în 1955, Luis Leon menționa o tradiție străveche practicată în Peru. Potrivit lui Leon, comunitățile izolate din zonele muntoase din Peru încă mai practicau ritualuri religioase precreștine, care implicau uneori și orgii sexuale.
Autorul susține că este posibil ca Lina Medina să fi participat la un asemenea eveniment, însă acestea sunt doar speculații.
Odată ce a devenit cunoscut, cazul a stîrnit vîlvă în întreaga lume. În goana după senzațional, paginile ziarelor erau umplute de detalii (unele reale, altele inventate) despre cazul Lina Medina.
Pentru a obține informații în exclusivitate, multe ziare i-au oferit fetei sume mari de bani pentru a-și spune povestea. Însă de fiecare dată fetița refuza categoric ofertele primite.
Lina Medina a trăit tot restul vieții încercînd să evite publicitatea și refuzînd interviuri. Nici ea, nici familia ei nu au dorit să devină celebri sau să cîștige ceva de pe urma evenimentului.
De altfel, există doar două fotografii ale fetei din timpul sarcinii, dintre care doar una a fost folosită în presă. Cu toate acestea, dosarul medical conține numeroase rapoarte ale doctorilor care au tratat-o, precum și rezultatele analizelor la care a fost supusă.
Fiul Linei s-a născut pe 14 Mai 1939 și a fost botezat Gerardo, după doctorul care a examinat-o pe Lina prima oară. După naștere, Lina și Gerardo s-au întors în satul natal, iar băiatul a crescut crezînd că Lina este sora lui.
Abia în adolescență a aflat că Lina, care era doar cu cinci ani mai mare, era mama lui. Într-un interviu din 1955, Gerardo a afirmat că vrea să devină medic. Deși nu părea să aibă probleme de sănătate, Gerardo a murit tînăr, la doar 40 de ani.
Cu toate că a intrat în cartea Recordurilor, Lina Medina a trăit o viață obișnuită. A devenit secretara medicului care a ajutat-o să nască. În anii ’70, s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Raul, iar în 1972 (la 39 de ani) a născut un al doilea copil.
În prezent, nimeni nu știe exact ceva despre soarta ei, iar asta deoarece femeia a dus o viață discretă, departe de ochii lumii.












