POSTUL SFINTEI MARII - DESPRE ADEVARATA SEMNIFICATIE SI CIND A FOST INSTITUIT

Începînd cu data de 14 august, creștinii ortodocși din Moldova intră în perioada postului Sfintei Marii. Află care este durata acestuia, cînd a fost instituit oficial și care este adevărata semnificație a postului.

Începînd cu 14 august, creștinii ortodocși din țara noastră intră în perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor ca Postul Sfintei Marii. În această perioadă, creștinii se pregătesc de cele două sărbători extrem de importante: Schimbarea la Față, marcată pe 19 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită în fiecare an pe 28 august.

Acest post reprezintă unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Ca durată este mai scurt decît Postul Paștelui și cel al Crăciunului.

Perioada acestui post a fost stabilită pentru prima dată în secolul al V-lea, odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului. Atunci, durata acestuia era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia obișnuiau să postească doar o zi, în timp ce creștinii din Ierusalim posteau timp de opt zile. Unii creștini obișnuiau să postească toată luna august, pe cînd alții făceau acest lucru în luna septembrie.

Decizia privind uniformizarea datei, dar și a duratei postului Adormirii Maicii Domnului a fost decisă în secolul al XII-lea, în cadrul sinodului local din Constantinopol din anul 1166. Lucrările Sinodului au fost conduse de către patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.

 

Rînduiala slujbelor și semnificația postului

Slujba de Vecernie în perioada acestui post este săvîrșită împreună cu cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul zilei de 28 august se face și Prohodul Maicii Domnului.

Scopul acestui post nu se rezumă doar la înfrînarea de la anumite mîncăruri, ci în primul rînd de la lucrurile care ne îndepărtează de Dumnezeu. Deși e post, creștinii nu ar trebui sa fie mîhniți de faptul ca nu vor mînca de „dulce", deoarece prin post și rugăciune ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.

Tot astăzi este prăznuită scoaterea cinstitei Cruci a Domnului, zi în care Biserica a rînduit post alimentar aspru.

Sursa: sputnik.md