Şapte ori iartă şi o dată rupe

În ultimele săptămîni am auzit de mai multe ori de la diverse persoane apropiate cum „de luni, gata, se termină mîncatul că începe postul mare”. Toate astea fiind rostite cu nişte feţe grave că la un moment dat copiii meu au zis: „Atîtea avertismente serioase de ţi-ar părea că nu începe postul, dar un război mondial”.

Un preot cunoscut, de care mă leagă şi nişte relaţii de prietenie, într-o discuţie pe tema dată s-a arătat chiar un pic iritat că mulţi oameni au ajuns să profaneze ideea propriu-zisă a principalului post din an, care vine să anticipeze cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. „Au transformat postul într-o sperietoare, într-un fel de serviciu prestat lui Dumnezeu, într-o cură de slăbire şi detoxificare, pe cînd detoxifiat trebuie în primul rînd sufletul”, susţine părintele, vădit deranjat de multe interpretări eronate ale acestei perioade ce ne desparte de sărbătoarea pascală.

„Am intrat în Postul Mare. Perioadă, cînd creştinii îşi vor cere iertare pentru obidele pricinuite, indiferent de faptul – vrut sau nevrut. Aceasta ascunde după sine profunda convingere că fiecare om merită un act de iertare, toleranţă şi înţelegere, de vreme ce a conştientizat unde este greşeala şi vina sa. Fiecare are dreptul la încă o şansă. Atîta timp, cît există speranţa într-o revizuire şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine.

Istoria abundă în povestiri cum un rege s-a răzbunat pe altul, cum în numele acestei răzbunări s-a vărsat sînge şi au murit oameni. Neam pentru alt neam s-a prăpădit cu zile, uitînd la un moment dat motivul propriu zis al vendetei”, spune prietenul meu preot.

Sincer cred că moldovenii pot fi acuzaţi de multe rele şi prostii, nu în aceeaşi măsură de răzbunare, ranchiună sau răutate cu bună ştiinţă. Dimpotrivă, consimţămîntul de a găsi în duşman grăuntele de pozitiv, dorinţa de a crede în sinceritatea lui, deseori a fost luată drept slăbiciune, abuz de răbdare, supunere, ascultare, resemnare, umilinţă sau tîmpenie. De fapt, mi se pare că acordul de a ierta, de a arunca povara trecutului, demonstrează o năzuinţă a moldovenilor către o libertate interioară şi exterioară. Cel care iartă se eliberează de ciudă, de necaz, de jignire, de insultă, eliberîndu-l astfel nu doar pe vinovat, dar şi pe sine – de ură, de duşmănie. Cel care iartă are marele eroism de a rupe cătuşele trecutului, lăsînd în urmă toate neînţelegerile, greşelile şi încurcăturile, şi merge înainte, liber, spre un alt viitor. Răzbunarea însă îl leagă indisolubil pe răzbunător de cel care jigneşte, de opresor, îi fixează atenţia pe trecut şi îi concentrează toate gîndurile pe dorinţa de a se revanşa, sau şi mai grav - totul se reduce la dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. Care dintre cele două opţiuni e mai bună: de a ierta sau de a merge cu răzbunarea pînă-n pînzele albe? Care dintre acestea e mai constructivă, mai liberă şi mai creativă?

Numai că toţi cei care au intenţia să încerce răbdarea moldovenilor ar trebui să ştie: faptul că sîntem disponibili să iertăm, să ne împăcăm, să o începem de pe foaie curată, nu înseamnă că orice batjocură, insultă şi ofensă poate trece uşor! Aşa, de-a oaia, chit că unde merge mia, merge şi suta! Pentru că moldoveanul, la un moment dat, cînd înţelege că de omenia şi bunătatea lui se face abuz, poate da şi în bot – la propriu şi la figurat.

Moldoveanul este răbdător şi bun pînă la un anumit moment, or, dacă oponentul lui încearcă să depăşească acest moment, e jale, atitudinea se schimbă cu salturi de leopard. După această limită moldoveanul renunţă la iertare şi în această stare este greu de prognozat.

Tocmai de aceea, ar fi bine să nu încerce nimeni răbdarea moldoveanului. Pentru că el poate fi ca marea, deşi n-are ieşire la ea. Să se reverse în furtuni devastatoare, ştergînd tot în calea sa, după care să revină în malurile sale şi să uite iarăşi pentru un timp de obide şi neplăceri. Dar merită oare?!

Lilia GRUBÎI