POROSENKO: PUTIN NU VA AVEA NIMIC DE LA UCRAINA

Vladimir Putin "nu va avea nimic" de la Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, într-un interviu apărut miercuri în publicaţia elveţiană Neue Zürcher Zeitung, transmite AFP. "Nu îi voi acorda nicio posibilitate lui Putin de a lua vreo bucată din teritoriul Ucrainei", a afirmat preşedintele ucrainean, în marja Forumului Economic de la Davos. În opinia sa, "linia frontului pentru apărarea libertăţii şi democraţiei se află în Ucraina". Confruntările sîngeroase între forţele separatiste şi armata ucraineană continuă în estul Ucrainei, care a pierdut în martie anul trecut regiunea Crimeea, anexată de Rusia. Preşedintele ucrainean a mai indicat că şi-a reînarmat puternic ţara în ultimele luni. "Între august şi ianuarie, am ridicat o armată extrem de puternică. Peste 1.000 de tancuri şi vehicule blindate au fost livrate. În iunie, nu mai aveam armată, acum avem o armată", a spus el. Ucraina cheltuie în prezent pe politica de apărare 6,5 milioane de dolari pe zi, ceea ce explică urgenţa unui ajutor umanitar pentru această ţară, a mai indicat preşedintele. Întrebat despre nevoile financiare ale ţării sale, preşedintele ucrainean a spus că va trebui să se aştepte încheierea misiunii FMI la Kiev, prevăzută pentru 29 ianuarie. "În acel moment vom putea calcula suma necesară pentru a finanţa reformele ţării", a indicat el. "Dacă mă întrebaţi dacă am încredere în Putin, vă spun că nu. Dacă mă întrebaţi dacă am încredere în UE, vă răspund că da", a concluzionat preşedintele ucrainean.

Sursa: Agerpres