POLITIA ANUNTA CA A GASIT BARBATUL CARE A EXPEDIAT SCRISORI DE AMENINTARE IN ADRESA MAI SI PRESEDINTIEI

Potrivit poliției, la 1 iunie curent, pe adresa poștală a Ministerului Afacerilor Interne a fost recepționat un mesaj anonim cu un conținut de amenințare aferent amplasării ulterioare a unor dispozitive explozive în adiacentul Ministerului.

Tot în aceeași zi, pe adresa poștală a Președinției Republicii Moldova a fost recepționat un mesaj anonim de la aceeași adresă, cu un conținut similar de amenințare în adresa instituției.

În urma măsurilor speciale de investigație realizate de angajații secției specializate a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Serviciului protecție internă și anticorupție a MAI, Centrului Antiterorist al SIS, sub conducerea oficiului principal al Procuraturii municipiului Chișinău a fost posibilă stabilirea identității posesorului adresei electronice.

Este vorba despre un bărbat originar din orașul Edineț, cu vîrsta de 34 de ani. La 18 iunie curent, în urma percheziției petrecute la domiciliul persoanei, în orașul Edineț, s-au ridicat probe concludente care demonstrează că mesajele amenințătoare la adresa Președinției și Ministerului Afacerilor Interne au fost transmise anume de acest utilizator.

Corpurile delicte au fost ridicate pentru ulterioara examinare în cadrul cauzei penale.

Pe cazul dat, de către oficiul principal al Procuraturii municipiului Chișinău a fost inițiată o cauză penală. Fiind interogat de oamenii legii, bănuitul și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală, fiind cercetat în stare de libertate.