În urma uciderii a doi frați israelieni în Cisiordania pe 26 Februarie 2023, o gloată de aproximativ 400 de israelieni a atacat orășelul palestinian Huwara. Au incendiat zeci de locuințe și automobile, lăsînd în urmă un mort și sute de răniți, pînă au fost opriți de forțele de securitate israeliene, scrie THE CONVERSATION, potrivit RADOR.

Deși unii lideri guvernamentali – inclusiv șeful Comitetului de Securitate Națională al parlamentului – au lăudat gloata sau au îndemnat ca statul însuși să șteargă de pe suprafața pămîntului așezarea palestiniană, premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat gloata, acuzînd-o că a „luat legea în propriile mîini”.

Alții – inclusiv cel mai important general israelian din Cisiordania – au folosit un limbaj chiar și mai dur, numind atacul „pogrom”, termen la care a recurs și Societatea Istorică Israeliană, într-un comunicat împotriva atacului semnat de către unii dintre cei mai renumiți istorici ai Israelului.

Conform istoricului John Klier, specializat în istoria evreilor din Rusia, pogromul este „o răbufnire de violență în masă îndreptată împotriva unei minorități religioase, etnice ori unui grup social, care de obicei implică instigarea sau controlul de la centru ori cel puțin pasivitatea autorităților locale. Cu alte cuvinte, e o explozie a violenței gloatei, din partea membrilor unui grup majoritar împotriva unei minorități, beneficiind de sprijinul cel puțin pasiv al statului. Pogromurile sunt menite a-i reaminti minorității de poziția inferioară pe care-o ocupă în cadrul orînduirii sociale. În calitate de cercetător al istoriei moderne a evreilor, sunt cît se poate de conștient că folosirea acestui termen e extrem de controversată”.

Datorită rolului esențial pe care l-au jucat în istoria modernă a evreilor în general – și la nașterea sionismului și a Israelului în special –, pogromurile ocupă un loc supradimensionat în memoria colectivă a evreilor.

Origine rusească

Cuvîntul rusesc a devenit celebru și detestat în întreaga lume după ce o serie de astfel de atacuri împotriva evreilor izbucniseră în 1881-1882 în Ucraina controlată de Rusia, ca reacție la asasinarea țarului Alexandru al II-lea, pentru care fuseseră învinovățiți „evreii”. În cele 250 de pogromuri de atunci au fost uciși zeci de oameni și s-au produs pagube materiale apreciabile.

În ciuda bilanțului relativ redus al morților, în comparație cu pogromurile de secol 20, aceste prime pogromuri au jucat un rol esențial în istoria evreilor. Milioane de evrei au simțit că nu mai au nici o speranță în Rusia și au emigrat în SUA, în vreme ce un număr mic dintre ei au început să se gîndească la varianta unui stat național în Palestina. Cu alte cuvinte, acele pogromuri au contribuit la nașterea sionismului modern.

Un anume pogrom, cel din 1903 de la Chișinău, Moldova, în care au fost uciși 49 de evrei, a avut un efect deosebit de puternic asupra politicii evreiești de la acea vreme. Pogromul a fost condamnat pe plan mondial, inclusiv de către renumiții scriitori ruși Leo Tolstoi și Maxim Gorki, și a făcut obiectul unui poem evreiesc extrem de influent, ”Orașul Măcelului”, care a mobilizat sprijinul pentru sionismul militant.

În realitate, se întîmpla frecvent ca Guvernul să nu se afle în spatele violenței, ba uneori încerca chiar să i se opună. Așa a fost cazul mai ales în 1881, de exemplu, cînd s-a întîmplat chiar ca forțe rusești să deschidă ocazional focul asupra gloatei răsculate.

Totuși, este esențial faptul că grupurile etnice dominante, între care ucrainenii și rușii, plecau de la supoziția că Guvernul rus e de partea lor. În definitiv exista o amplă discriminare a minorității evreiești, consfințită inclusiv prin legislație, iar retorica incendiară a unor oficiali guvernamentali se făcea auzită permanent.

În deceniile următoare, nivelul violenței din Europa de Est a crescut dramatic, adesea cu susținerea fățișă a autorităților rusești. Mii de oameni au fost omorîți în cei doi ani de tulburări care au urmat primei revoluții ruse din 1905, în vreme ce în Ucraina au fost uciși peste 100.000 de evrei în pogromurile din 1918-1921. Pogromurile au persistat pe tot parcursul perioadei interbelice, ducînd în cele din urmă la Holocaust, și continuînd și după acesta.

Din Rusia în Israel

Chiar dacă termenul de pogrom a evoluat, ieșind între timp din contextul inițial al evreimii din Rusia – poate descrie și violența albilor împotriva negrilor în SUA, cum a fost masacrul rasial din Tulsa din 1919 –, el încă mai este asociat în mare măsură cu evenimentele istorice din Europa de Est. Utilizarea lui pentru a descrie atacul de la Huwara – sau alte atacuri similare din Israel ori Palestina – plasează efectiv Israelul pe aceeași poziție cu cei care au persecutat evreii de-a lungul istoriei. E o poziție extrem de incomodă pentru mulți evrei și, mai ales, pentru cei din Israel.

Nu este prin urmare surprinzător că voci critice au argumentat pe rețelele sociale că acesta nu poate fi un pogrom, întrucît nu a fost dirijat de către stat ori pentru că e rezultatul unui conflict etnic în care există două tabere, iar nu un act unilateral de oprimare.

Însă aceste comentarii nu sunt caracterizate de acuratețe istorică și nici nu sunt corecte în contextul actual. Și în Israelul actual drepturile minorităților sunt suprimate, mai cu seamă în Cisiordania. Palestinienii din Cisiordania, spre deosebire de coloniștii evrei care trăiesc lîngă ei, se confruntă cu violența și discriminarea în aproape toate aspectele vieții de zi cu zi. Cu alte cuvinte, evreii și palestinienii israelieni de astăzi nu sunt parteneri egali în cadrul unei rivalități etnice.

Mai mult, similar cu situația din Rusia țaristă, statul și-a manifestat simpatia pentru violență prin intermediul retoricii incendiare și prin faptul că nu i-a inculpat pe evreii violenți. În fapt, izvoarele istorice arată că în Rusia, în 1881, au fost arestați și pedepsiți mult mai mulți răsculați decît la Huwara, unde numai opt dintre cei 400 de delincvenți evrei au fost arestați, doar pentru a fi eliberați rapid.

Faptul că nu a fost pedepsit nici măcar unul dintre făptași transmite mesajul că statul susține violența, chiar și mai clar decît sprijinul deschis exprimat în declarațiile unor responsabili ai aparatului guvernamental de securitate israelian. Unii membri ai Guvernului israelian argumentează chiar că, prin definiție, nu poate exista un asemenea lucru precum un pogrom evreiesc.

Și atunci, care poate fi motivul pentru care generalul israelian, Societatea Istorică Israeliană sau fostul șef al Anti-Defamation League [organizație evreiască importantă din SUA – n. trad.], Abe Foxman, pe lîngă alții, au utilizat un termen cu o asemenea semnificație? Poate tocmai pentru că evreii care folosesc acest termen pentru a descrie atacul de la Huwara sunt conștienți cît de profund inconfortabil este, putînd avea potențialul de a-i șoca pe israelieni și a-i determina să trateze violența într-un mod mai adecvat.

Articol de Joshua Shanes (profesor asociat de studii evreiești la College of Charleston)