PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI VOR PROMOVA “ACCESUL PENTRU TOŢI” ÎN INSTITUŢII
Circa 40 de persoane cu dizabilităţi locomotorii, dar şi părinţi cu copii mici, vor promova accesul în instituţiile publice în localităţile în care locuiesc. Proiectul „Acces pentru toţi” este lansat de către Asociaţia „Motivaţie” şi se va desfăşura în oraşele Chişinău, Edineţ, Cahul şi Hînceşti. Directorul executiv al Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Meriacre, a menţionat că proiectul se va desfăşura în perioada octombrie 2013- mai 2014 şi este o continuare a proiectului „Liber în acţiune”. Vor fi create 4 echipe de voluntari, în rîndul cărora sînt persoane cu dizabilităţi locomotorii, dar şi părinţi care întîmpină dificultăţi din cauză că instituţiile publice nu au căi de acces pentru cărucioare. La prima etapă liderii de echipă vor fi instruiţi cum să depună o plîngere la adresa autorităţilor publice locale şi cum să sesizeze problema accesului liber în instituţii. După instruire, voluntarii vor evalua gradul de acces în instituţiile publice din cele 4 localităţi şi vor face mai multe fotografii. Acestea vor fi expuse în cadrul mai multor acţiuni de sensibilizare a populaţie, care vor fi organizate anul viitor, pe parcursul lunii mai.