Mare prilej de amuzament am avut în una din zilele trecute, în timp ce mă deplasam cu troleibuzul nr. 24. Din Centru pînă la Spitalul “Sf. Treime” am avut vreme berechet să urmăresc o scenă. O femeiuşcă între două vîrste, dar aparent necăjită de careva griji, întreabă de cineva unde se află Ambasada Cehiei. Întrebarea a fost lansată cam pe la Bulevardul Grigore Vieru, iar spectacolul a rămas în vigoare şi după ce am coborît eu.

O simplă şi nevinovată întrebare a stîrnit adevărate dezbateri: că cine i-a spus că trebuie să ia acest troleibuz (să ştie că e un nemernic şi a minţit-o pentru toate ambasadele din lume sînt situate doar în zona de centru); că nici nu e precis dacă aşa misiune diplomatică există la Chişinău; că dacă ştie ea exact că trebuie să meargă într-acolo etc. etc.

La un moment dat, jumătate de pasageri împreună cu taxatoarea se certau între ei unde este această ambasadă şi cum de fapt trebuie să-i explice femeii ca să ajungă negreşit acolo. Între timp, troleibuzul merge înainte, iar doamna cu întrebarea pare a fi în stare de leşin – speriată şi nenorocită şi mai mult de la tămbălăul ce s-a iscat. Pînă la urmă, cineva mai rezonabil i-a zis să iasă la prima staţie, să treacă strada, să urce în altă maşină şi să întrebe doar taxatorul unde să coboare. Ăsteia mai că să-i iasă ochii din cap cînd a auzit că trebuie să mai întrebe iar adresa în troleibuz.

Bine, femeia a ieşit şi s-ar părea că întîmplarea e consumată, iar toată lumea îşi vede cuminte de drum. Însă n-a fost chiar aşa. Încă două staţii, cel puţin cît am mers eu, discuţiile au continuat. Pasagerii rămaşi tot o scoteau în capăt cu această ambasadă – unde e, este oare la Chişinău şi ce măgar a călăuzit-o atît de eronat. Mai mult decît atît, în vorbă au început să se implice din acei care tocmai au intrat şi nici măcar n-au văzut-o în ochi pe femeia cu pricina. Dacă-aş fi avut timp, mai călătoream ca să văd pînă unde totuşi va ţine subiectul.

Expresiile despre „aflarea în treabă” şi „datul cu părerea” îi aparţin genialului gînditor (şi nu numai) român Petre Ţuţea. Ceea ce înseamnă că omul nostru poate vorbi orice, oricînd, oriunde, cu oricine despre orice numai ca să se afle în treabă. În acel troleibuz m-am mai convins încă o dată că aşa e. Sper numai ca tipa aceea să fi găsit într-un sfîrşit Ambasada Cehiei, dacă n-o fi apucat-o damblaua prin vreun mijloc de transport public.

Lilia GRUBÎI