Pentru mita de 4.000 de euro, 6 ani de inchisoare, pentru o crima… doi ani si jumatate cu suspendare!

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie a anunțat reținerea unui avocat din Glodeni, fiind bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi cerut și primit 4 mii de euro de la clientul său, care era cercetat penal pentru jaf. În schimbul acestei sume, avocatul a promis clientului că-i poate influenţa pe procurorii să-i recalifice fapta infracțională și să-i mușamalizeze dosarul. Avocatul a fost reținut în flagrant delict imediat după primirea banilor ceruţi și a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. Avocatul riscă o pedeapsă de pînă la 6 ani de închisoare.
6 ani de închisoare pentru o mită de 4 mii de euro! Nu zicem că-i bine, nu zicem că-i rău, iar asta pînă cînd ne apucăm să facem comparaţie cu pedepsele aplicate în cauze penale infinit mai grave.
Principalul suspect în uciderea lui Sorin Paciu la cunoscuta vînătoarea din Pădurea Domnească, fostul magistrat Gheorghe Creţu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Alţi trei suspecți din dosarul Pădurea Domnească au fost achitaţi. Culmea cinismului procurorilor lui Plahotniuc de atunci: pedeapsa care i-a fost aplicată lui Creţu „i-a surprins pe procurori pentru că ei au cerut pedepse mai aspre – 4 ani la închisoare cu executare pentru Creţu şi cîte trei ani jumătate de puşcărie pentru ceilalţi trei sub acuzare în dosar.
De atunci au trecut 8 ani, iar dosarului i s-a cam pierdut urma. Poate că „o fi fugit” din ţară împreună cu Plahotniuc! Acum faceţi comparaţiile de rigoare şi bun simţ! Să nu-ţi vină să-ţi iei lumea în cap şi la trap? (Nefertiti Ulinici)












