PENTRU CONSTRUCTIA A TREI DRUMURI LOCALE S-A DECIS ALOCAREA SUPLIMENTARA A 46 MLN DE LEI

Circa 46 de milioane de lei vor fi alocaţi suplimentar, pînă la sfîrşitul anului curent, din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) pentru finalizarea construcţiei a trei drumuri locale în raioanele Briceni, Ştefan Vodă şi Taraclia. Acest lucru l-a anunţat astăzi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC). Potrivit ministrului Vasile Bîtca, MDRC a efectuat o analiză minuţioasă a proiectelor desfăşurate în ţară şi a considerat oportună redistribuirea mijloacelor financiare gestionate de FNDR. “Este nevoie să fie asigurată realizarea cu succes a proiectelor de dezvoltare regională, dar şi utilizarea eficientă a banilor. Astfel, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale a decis reducerea cu 87 mln lei a alocaţiilor destinate pentru 16 proiecte, iar în cazul a trei programe ce ţin de reabilitarea drumurilor locale să fie transferate mijloace suplimentare pentru a fi finalizate lucrările”, a menţionat Bîtca. Banii alocaţi de Fondul Naţional de Dezvoltare Regională vor fi utilizaţi pentru încheierea lucrărilor de construcţie a sectoarelor de drum Briceni - Grimăncăuţi, Ştefan Vodă - Talmaza şi a unui traseu local din Taraclia. Conform MDRC, aceste tronsoane sînt importante deoarece asigură dezvoltarea social-economică a localităţilor şi încurajează turismul în zona de frontieră.