Patru cersetori au cistigat o suma de bani de le-a luat piuitul dupa ce au razuit un loz primit cadou de la un trecator

Patru cerşetori au cîştigat, săptămîna aceasta, 50.000 de euro cu un loz "răzuieşte şi cîştigă" făcut cadou de un cetăţean în oraşul Brest, Nordul Franţei, la uşa unei tutungerii, în faţa căreia aceştia cerşeau, relatează EFE.
"Stăteau cu mîna întinsă cerşind la miezul nopţii, cînd un client al stabilimentului a decis să le dăruiască un loz de 1 euro", a informat Compania franceză de loterie – Francaise des Jeux (FDJ), într-un comunicat.
FDJ a remarcat uimirea celor patru persoane cînd au descoperit că au cîştigat nu un premiu de cinci euro, ci suma de 50.000 de euro.
Cei patru, cu vîrste în jur de 30 de ani, şi-au împărţit premiul în mod egal, astfel încît fiecare a primit cîte 12.500 de euro. Potrivit revistei Closer, principala lor dorinţă este de a pleca din Brest, scrie Agerpres.
Suma este totuşi departe de marele premiu de 157 de milioane de euro, al treilea cel mai valoros al FDJ, al loteriei Euro Millions din Alsacia.
La începutul lunii Septembrie, un cuplu în vîrstă de 40 de ani a cîştigat premiul "jackpot" al acestei loterii, devenind ştire pe prima pagină a ziarelor.












