PARE 1+1 A APROBAT FINANTARE NERAMBURSABILA DE 6 MLN LEI
Pe parcursul acestui an prin intermediul programului PARE 1+1 au fost aprobate 114 cereri de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 22 milioane de lei. În cadrul ultimei ședințe care a avut loc pe 7 noiembrie 2016, s-au aprobat finanțări de circa 6 milioane de lei.
Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 a aprobat, astăzi, finanțarea a 31 de proiecte investiționale. Suma totală a grantului pentru aceste proiecte investiționale este de 6,03 milioane de lei, care va contribui la atragerea în economia națională a 17,32 milioane de lei.
Potrivit Iuliei Iabanji, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), din totalul proiectelor acceptate spre finanțare, 29% sînt create de lucrătorii migranţi, care s-au întors de peste hotare, iar 71 la sută au fost constituite de rudele de gradul I al acestora. ”Din proiectele aprobate spre finanțare, 19 afaceri sînt create și administrate de către tineri. Implementarea acestora va contribui la crearea a circa 130 locuri noi de muncă ”, a specificat Iabanji.
Conform datelor ODIMM, din totalul solicitărilor de finanțare nerambursabilă, 19 afaceri sînt demarate în agricultură și orientate spre diferite tipuri de activitate, printre care cultivarea cerealelor și viței-de-vie, creșterea plantelor și animalelor, apicultură, etc; 8 întreprinderi activează în domeniul prestării serviciilor și 4 întreprinderi în industria prelucrătoare. Analiza provenienței remitențelor relevă faptul că cei 31 solicitanți investesc sursele financiare provenite din munca desfășurată în 9 state, inclusiv Italia, Federația Rusă, Marea Britanie, Irlanda, România, Georgia, Spania, etc.
În anul 2016 au fost aprobate 114 cereri de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 22,35 milioane de lei, care vor contribui la efectuarea investițiilor cumulative de peste 68,5 milioane de lei. În perioada lunilor mai - octombrie 2016 au fost instruiți 195 beneficiari, inclusiv înscriși la Program în anii precedenți.
Sursa: Agora.md