PAIANJENUL

Pamflet

Noaptea hulpavă înghiţea molcom sclipirile jucăuşe ale oraşului nordic. Neîmpăcată, bezna îndărătnică îşi rupea colţii de licăririle târzii, cocoţate în ferestrele de la biroul rectorului Universităţii de Nord. Ţi-ai găsit! Acolo sus, stăpâni ai luminii se făceau o droaie de stafii, tolănite în fotolii molcuţe şi oploşite de idei povarnice. Fantomele căţăiau pe îndelete, oxidându-şi esofagurile cu coniac vechi.

– Măi Gicu, n-am cuvinte să le mulţumesc celor care ne-au ajutat să-l dăm huţa pe Păvălaş! L-am eliminat din cursă în doi timpi şi trei mişcări! bârâi o voce, răsturnând în cavitatea bucală păhăruţul cu tărie. Asudat de importanţă, stafia cam de-o şchioapă, pe nume Iorgu Guralivu, proaspătul rector, mursecă lăcomos felioara acidă de fruct exotic.

– Hu-hu-hu! se hurduca crăcit pe speteaza puhavă un grăsan chelbos, altă stafie, care semăna leit cu Saşa Bobârnac de la catedra cea inginerească, mai ieri rector ad-interim. Eu, de-o vorbă, m-am deşelat cel mai tare, când am intrat în joc. De fapt, n-am râgâit cine ştie ce, dar am izbutit să-l scot din listă pe obraznicul decan. Dacă nu-l scoteam din cireadă, la sigur, ne făcea festa. Aţi observat câte realizări importante îşi atribuie el – ba la Tokio, ba la Berlin, ba la Bucureşti!

– Oricum izbuteam, bre! se strâmbă a treia stafie, care aducea la chip taman cu Gicu Pătrunjel, fostul rector. Acesta, cât a stat la pupitrul universităţii, purta o grijă sfântă: să se distreze bine-mersi cu duduiţe din alea care dau cu organismul în populaţie. Îi merge vestea de mare iubăreţ. Şi ce-i rău în asta? Amorez sadea, mai scăpa omul, nu-i vorbă, câte un pupici între ţâţişoare. D-apoi dar cum, trăim în democraţie, iar viaţa de artist nu-i interzisă nici la Universitatea de Nord!...

– Staţi, fârtaţilor! se bârzoi prima stafie de volum cât un degetar. Să nu uităm de cei care au oblăduit consiliul de dezvoltare! He-he! S-au ostenit peste seamă paţanii noştri, Mişulică Corlăteanu, administratorul principal al zonei celea libere, şi Nicodim Bobârnac, directorul agenţiei de dezvoltare. Ăstora nu le stă nimeni în cale! Cât de hâtru s-au lepădat ei de contestaţia lui Topală!

De colo, nou-nouţul prorector, Gicu îşi scărpină scăfârlia şi, pe un ton cam tulburat, slobozi un val de aer greu:

– Să fim atenţi: vedeţi că Topală, decanul ista cu fizica în cap, nu se ogoieşte, caută păduchi în barbă!

– Ei, şi ce poate el acum să ne facă, când totu-i bătut în cuie? se zgâi la cei doi stafia cât degetarul.

– Dacă răsculatul ista se va screme mai departe, continuă Gicu, ne-om opinti şi noi mai vârtos şi vom dovedi, vă asigur, că pufuşorul de pe botişor nu ne aparţine... Deocamdată mata, domnule degetar, scuzaţi, rector, trebuie cât mai degrabă să-ţi consolidezi anturajul. Fii mai perseverent – să te înfigi în trupurile răzvrătite, adică ale acelora care strâmbă din nas când ne ochesc, ca un păianjen! Întinde-ţi plasa în aşa fel ca fiecare mutră să-ţi ştie de frică şi să-ţi poarte cinstea! Nu sta ca un dop băgat în jilţ!...

– Măi faraonilor, fâsâi fostul interimar Bobârnac, ascultaţi-mă atent: Păvălaş, pe care îl tot declinaţi că-i mare deştept, deja s-a sclifosit la ministeriul de educaţie, ba şi la procurori. Dar voi ştiţi că ministeriul nostru îi becisnic – i-o trimăs un răspuns să te tăvăleşti de râs nu alta: cică nu poate anula decizia consiliului, adică a instanţei inferioare, nu-i permite legea! Iar procurori-s tot ai noştri – tac mâlc parcă au luat lăptişor de matcă în gură. Atâta doar că numai cei de la judecătorie i-au dat câştig de cauză lui Topală. Dar să-şi mai pună pofta în cui judecătorul Adrian Cerbu! M-am interesat: şansă deşartă. Consiliul nu-şi mai anulează hotărârea. Aşa că, măi Iorgule-rectoraş, lărgeşte-ţi locul la treucă să ai de unde ne arunca şi nouă câte-un oscior din cele care ţi-or pica în guşă, conchise ad-interimul de ieri şi răbufni într-un hohot de se zgâlţâiau pereţii: Hă-hă-hă-hă!...

Pe la cântatul cocoşilor vocile turbulente din biroul rectorului deveneau tot mai slabe până au muţit cu totul. Se topiră şi stafiile în văzduhul împuţit. Doar sticlele şi paharele goale rămâneau spulberate pe duşumeaua zoioasă...

Se profila o nouă zi de fosăială cu pretenţii de mare anvergură.

Laurenţiu ANDRAŞ