PAŞAPOARTELE DE TIP SOVIETIC VOR DISPĂREA PÎNĂ LA 1 SEPTEMBRIE 2014
Guvernul va asigura preschimbarea paşapoartelor de tip sovietic pînă la 1 septembrie 2014. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul şedinţei, de pe 7 august, a Cabinetului de miniştri, prin aprobarea unui Plan de acţiuni, a transmis Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Documentul prevede că eliberarea buletinelor de identitate tuturor titularilor de paşapoarte sovietice se va efectua cu scutirea de plată pentru perfectarea lor, restabilirea actelor de stare civilă, eliberarea certificatelor medicale care atestă grupa sanguină şi acordarea asistenţei necesare din partea instituţiilor respective ale statului.
Luînd în considerare faptul că o mare parte a titularilor de paşapoarte de tip sovietic sînt persoane în etate (cu vîrsta de peste 70 de ani), persoane social vulnerabile sau cu dizabilităţi, inclusiv imobilizate, pentru realizarea obiectivului propus, vor fi instituite oficii mixte ce vor include reprezentanţi ai mai multor instituţii responsabile: Î.S. „Registru” din cadrul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Serviciul Stare Civilă al Ministerului Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru a facilita accesul persoanelor interesate la serviciile respective. De asemenea, echipele mixte vor deservi cetăţenii la domiciliu, la solicitare, în cazul în care aceştia nu au posibilitate să se deplaseze la oficiile respective. Un rol aparte în procesul de preschimbare a paşapoartelor de tip sovietic le revine autorităţilor publice locale care urmează să întreprindă acţiunile de rigoare pentru reactualizarea datelor privind evidenţa populaţiei din teritoriul administrat. De menţionat că toate procedurile necesare eliberării actelor de identitate de tip nou, în schimbul paşapoartelor sovietice, se vor efectua gratis.
La data de 1 iulie 2013 în Republica Moldova erau înregistraţi circa 220 mii de deţinători ai paşapoartelor de tip sovietic.