Gestul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost popularizat de-abia în secolul al XVII-lea. Este posibil ca gestul strîngerii mîinilor să fi existat, într-o formă sau alta, încă de acum cîteva mii de ani. Una dintre posibilele origini ale acestei manifestări se referă la faptul că, astfel, cei care se întîlneau arătau că au mîinile libere şi că nu sînt înarmaţi. O altă ipoteză menţionează că, prin mişcarea mîinilor, erai asigurat că cel din faţa nu are arme ascunse sub mîneci. Una dintre primele reprezentări ale gestului strîngerii mîinilor datează din secolul al IX-lea î.Hr. şi îl înfăţişează pe regele asirian Shalmanaser al III-lea încheind o alianţă cu un conducător babilonian. Aceeaşi manifestare apare descrisă de Homer, atît în ,,Iliada" cît şi în ,,Odiseea", ca o formă de dovedire a respectului. 

Gestul apare redat în arta funerară greacă de secol IV-V î.Hr. În acest sens, pe mai multe pietre tombale sînt redaţi cei decedaţi dînd mîna cu rudele lor, în semn de rămas bun sau pentru a semnifica legătura dintre cei vii şi cei morţi. În epoca romană, strîngerea mîinilor este văzută ca simbol al prieteniei şi loialităţii, fiind, la un moment dat, redată chiar pe monedele puse în circulaţie. Gestul strîngerii mîinilor, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost popularizat de-abia începînd cu secolul al XVII-lea de membrii sectei protestante a quakerilor. Ei vedeau în această manifestare o modalitate mult mai simplă de salut faţă de cea a plecăciunii sau a atingerii cozorocului pălăriei. 

Sursa: history.com