OPINIA EXPERTULUI

Republica Moldova poate deveni arena mai multor scenarii periculoase
Federaţia Rusă pregăteşte scenarii periculoase, de negociere cu Chişinăul şi Kievul a posibilităţii de federalizare a ţărilor şi de impunere a unui statut militar neutru, din perspectiva neaderării la NATO. Astfel, Rusia îşi creează o zonă de securitate la frontiera de vest, prin destabilizarea situaţiei interne a Moldovei şi Ucrainei. De această părere este preşedintele Partidului Forţa Poporului, Nicolae Chirtoacă.
Politicianul a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că destabilizarea situaţiei în regiunile de est ale Ucrainei are ca scop crearea premiselor pentru federalizarea Ucrainei, care, în sensul rusesc al cuvîntului, nu este altceva decît slăbirea statului din interior. Acest lucru vorbeşte despre acceptarea unei suveranităţi limitate în schimbul stabilităţii. Acelaşi scenariu a fost propus şi Republicii Moldova, prin memorandumul Kozak.
Nicolae Chirtoacă a spus că, din vara anului trecut, în zona controlată de separatişti la Nistru au loc exerciţii militare, inclusiv cu traversarea rîului. Forţele militare din dreapta Nistrului sînt mult mai modeste. Unii demnitari de la Chişinău au divulgat anumite secrete despre cîţi militari apţi de muncă sînt în Republica Moldova. „Este dezastru şi mizerie, iar acest lucru reprezintă o subminare a forţelor militare din interior”, a subliniat Nicolae Chirtoacă.
În viziunea preşedintelui Partidului Forţa Poporului, federalizarea ţării ar fi un scenariu dramatic pentru Republica Moldova. Iar în contextul în care guvernarea actuală este înclinată spre cedări, ar însemna că procesul de integrare europeană se va stopa. O soluţie ar fi ca guvernarea să mobilizeze resursele existente şi potenţialul militar fără a incita spiritele. Nicolae Chirtoacă a subliniat, de asemenea, că Republica Moldova are relaţia unui stat client, care cerşeşte soluţii de la parteneri, însă partenerii Occidentali nu-şi vor asuma riscurile pe care de fapt trebuie să şi le asume guvernarea unui stat suveran şi independent.
Sursa: IPN












