OAMENII DE STIINTA AU DESCOPERIT UN NOR URIAS DE ALCOOL IN SPATIU

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au descoperit în spaţiu nori gigant de alcool. Astronomii spun că alcoolul din spaţiu este impropriu pentru consumul uman.

Norul de alcool a fost descoperit la o distanţă de 6, 5 mii de ani-lumină de Pămînt, în zona cunoscută sub numele de W3 (OH). Norul este compus din alcool metilic şi o cantitate relativ mică de etil, potrivit InFuture.ru.

Potrivit oamenilor de ştiinţă americani, formarea de alcool în spaţiu nu este surprinzătoare. Formula compusului este simplă - hidrogen împreună cu oxigen şi carbon.

Norul conţine alcool etilic suficient pentru a umple 400 de bilioane de bilioane de halbe de bere.

Pentru a consuma acest alcool, fiecare persoană de pe pămînt ar trebui să bea 300.000 de halbe în fiecare zi, timp de un miliard de ani.

Din pacate pentru unii, norul este prea departe, în plus este un cocktail din 32 de compuşi, printre care monoxid de carbon, acid cianhidric şi amoniac.

(Preluat de pe site-ul AŞM)