Unde-i ”statalitatea” vicleană cu care ne-au amăgit cei de Stînga?

Autor: Mihai CONȚIU

În săptămîna care a trecut, s-au întîmplat cîteva evenimente care au pus la grea încercare pe absolut toți politicienii moldoveni. Gravitatea acestora se pare că ori este ignorată voit din diferite considerente strategice politice meschine, ori sunt depășiți de niște evenimente majore greu receptabile de către ei.

Mai întîi, mă voi referi la ”inamicul extern” considerat a fi ”cel mai de nădejde prieten al moldovenilor” de către forțele politice de Stînga și, în particular, de către liderii găgăuzi, aici fiind vorba despre Rusia. Săptămîna trecută, șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, în cadrul unui discurs rostit la cea mai importantă şcoală de Afaceri Externe din Rusia, referindu-se la Republica Moldova, a declarat:

”Toată lumea ar trebui să înţeleagă că orice acţiune care ar ameninţa securitatea trupelor noastre (în Transnistria) va fi considerată, conform Dreptului Internaţional, drept un atac asupra Rusiei”.

În primul rînd, să reținem realitatea că Lavrov e Putin. Prin urmare, președintele rus Vladimir Putin vorbește despre ”securitatea trupelor rusești” aflate ilegal pe teritoriul ”Statului independent, suveran și neutru Republica Moldova”. In vulgo, orice om normal i-ar spune lui Putin: ”De ce nu ți le iei acasă, că poate ai nevoie de ele acolo? De ce le ții venetice pe locuri străine și asupra cărora, oricum, nu planează nici un pericol”?

În rostirea sa perfidă, Lavrov a vorbit, de fapt, despre iminența unei posibile activări a trupelor ruse de ocupație din Transnistria, în contextul războiului de agresiune al rușilor în Ucraina, iar asta în realitatea în care nimeni, dar absolut nimeni din Republica Moldova, la nivel oficial și responsabil vorbind, nu se gîndește să amenințe cu ceva aceste trupe de ocupație. Singurii care pot simula o astfel de amenințare sunt doar rușii și aliații lor interni din Republica Moldova. Eșecurile tot mai evidente ale invadatorilor ruși în Ucraina pot determina Kremlinul să recurgă la ”strategii militare” dintre cele mai… neconvenționale – un haos sîngeros prin activarea trupelor rusești din Transnistria pentru a provoca debandadă într-un alt front de luptă, în Sudul Ucrainei.

În mod paradoxal, dar nu chiar de mare mirare, ”inamicii interni” ai Republicii Moldova și ai ”statalității” acestei Țării sunt tocmai acei politicieni care au stipulat că ”statalismul” este o a doua religie națională pentru ei. E vorba, firește, de domnii Vladimir Voronin și Igor Dodon. Acum este clar pentru toată lumea că ”statalismul” lor a fost doar o contrapondere politică la închipuite ori reale acțiuni românești în raport cu Republica Moldova, dar nu și atunci cînd e vorba despre pretențiile Rusiei față de această Țară.

Ex-președinții Vladimir Voronin și Igor Dodon i-au tot ”anesteziat credibil” pe moldoveni cu o credință aproape fanatică în prioritatea națională numită ”statalitate deplină”. Unde-i ”statalitatea” lor în raport cu rostirea aparent neutră a lui Lavrov? În mod normal, dacă socialiștii și comuniștii țin cu prețul vieții lor la ”statalitatea Republicii Moldova”, atunci ei ar fi trebuit să fie primii care, în calitate de prieteni devotați ai Rusiei, să reacționeze la declarațiile lui Lavrov și să-i spună că, în cel mai paradoxal mod cu putință, trupele rusești de ocupație rusă din Transnistria sunt în siguranță și nimeni nu-și poate permite să atenteze la ”securitatea lor”. 

Într-o logică politică națională, socialiștii și comuniștii ar fi trebuit să aibă o astfel de reacție anticipativ-pacifistă și în calitate, în primul rînd, de garanți politici ai siguranței trupelor rusești din Transnistria, dar și în numele neutralității constituționale a Țării și a neimplicării ei în acțiuni armate beligerante pro-rusești, în contextul războiului din Ucraina. Practic, socialiștii și comuniștii se aliază efectiv cu ”îngrijorările” lui Lavrov că ”securitatea trupelor rusești din Transnistria poate fi amenințată”, iar Rusia, ”conform Dreptului Internațional”, va considera asta drept un atac asupra sa. Ca să vedeți cine vorbește cu cinism despre Dreptul Internațional! Oare există vreo prevedere din Dreptul Internațional pe care Rusia să n-o fi încălcat? Acum proferează amenințări că neutralitatea consfințită în constituție nu ne va apăra defel.

Din disperare nechibzuită, așa cum sugeram mai sus, Rusia poate activa ”frontul transnistrean”, căci nu chiar de pomană se pomenește Lavrov să vorbească despre cele arătate, dar, anterior, și despre ”drepturile încălcate ale găgăuzilor” și alte baliverne. Un astfel de front ar fi tragic pentru moldoveni și, absolut sigur, umilitor pentru Rusia, căci vocația de învingătoare îi lipsește cu desăvîrșire. Pentru Kremlin, moldovenii și Republica Moldova sunt niște gîngănii subalterne bune de sacrificat. Acest adevăr îl cunosc prea bine Voronin și Dodon, dar nu vor să-l recunoască, întru demnitatea lor națională, deoarece, în plan personal, rușii ”le-au însămînțat” închipuirea de lideri, de mari personalități, dar și de unici profitori ai unor avantaje personale ușor de închipuit.

În realitate, Putin îi disprețuiește profund și pe ei. Este suficient să observăm situația umilitoare și, totuși, antinațională în care Voronin și Dodon au devenit aliații întru proteste antiguvernamentale cu mafiotul penal și fugar Ilan Șor. Putin îi eliberează pe criminali din pușcării ca să lupte, pentru el, împotriva ucrainenilor, Voronin și Dodon luptă împotriva guvernanților cu ajutorul banditismului politic condus de Șor, dar, încă, și de către Plahotniuc!

O concluzie inevitabilă: Astfel de inamici interni, care-s cu mult mai primejdioși decît pericolul extern, Rusia, precum și această Stîngă politică nocivă și antinațională nu puteau să se consolideze majoritar în opțiuni pro-rusești decît în prezența unei ”guvernări stimulatoare”, care își impune un exclusivism politic de tip sectar, aventurism democratic după modele occidentale nedescifrate de ei pînă în esența lor și o gestionare incoerentă a Țării și a comunicării cu oamenii!