O stire devastatoare pentru politicienii moldoveni: Minciuna poate fi detectata acum pe baza miscarilor faciale

O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a dezvoltat o nouă tehnologie bazată pe inteligenţa artificială pentru depistarea minciunilor prin intermediul mişcărilor muşchilor faciali, a anunţat săptămîna aceasta Universitatea din Tel Aviv (TAU), informează Xinhua.

Noua tehnologie ar putea contribui la dezvoltarea de camere şi software capabile să detecteze minciunile în numeroase situaţii din viaţa reală, a notat TAU în studiul publicat Miercuri.

Cu ajutorul acestei noi tehnologii, cercetătorii au detectat minciuni spuse de participanţii la studiu cu o acurateţe de 73%, potrivit TAU.

În cadrul cercetării, publicată în jurnalul ştiinţific Brain and Behavior, oamenii de ştiinţă de la TAU au identificat două grupe distincte de persoane care spun lucruri neadevărate: cei care îşi activează muşchii obrajilor atunci cînd mint, şi cei care îşi activează muşchii din zona sprîncenelor.

Studiul a fost bazat pe o inovaţie dezvoltată la TAU care a implicat utilizarea de autocolante imprimate pe suprafeţe moi şi care conţin electrozi ce monitorizează şi măsoară activitatea muşchilor şi a nervilor.

În viitor, astfel de electrozi pot deveni redundanţi în condiţiile dezvoltării unui software video conceput special pentru a identifica minciunile pe baza mişcărilor muşchilor faciali, au notat cercetătorii.

Această tehnologie poate fi utilă pentru detectarea, spre exemplu, a minciunilor spuse la bănci, pe aeroporturi, în cadrul interogatoriilor poliţiei, ori la interviurile de angajare online, cu ajutorul camerelor de înaltă rezoluţie instruite, au concluzionat oamenii de ştiinţă implicaţi în studiu.

Suntem informați că, la auzul aceste știri, guvernanții moldoveni au început să facă apeluri disperate la medicii specializați în chirurgia estetică pentru a li se face operații de ”încremenire” a obrajilor și sprîncenelor!

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
05.02.25 - 00:08
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17