O pisica a supravietuit doua luni inchisa intr-un container mincind paianjeni si lingind condensul de pe pereti

O pisică a supraviețuit timp de două luni într-un container de transport, pînă cînd cineva i-a auzit mieunatul disperat. Se presupune că motanul Monty a rămas în viață lingînd condensul de pe pereții containerului și mîncînd păianjeni, potrivit ITV News.

Motănelul tigrat s-a strecurat în interiorul containerului din Helston, Cornwall, Marea Britanie, la începutul lunii Iulie și a rămas blocat în interior pînă acum. Proprietarii săi, Beverley și Paul Chapman, au împînzit în tot orașul afișe încercînd să-l găsească, dar nu au primit nici o veste și au început să creadă că fusese ucis de o mașină.

Au fost uluiți cînd au fost contactați de un veterinar, după două luni, care i-a anunțat că Monty, care fusese identificat după microcip, este bine, sănătos. „Nu știu cum a supraviețuit, are 99 de vieți pisica asta”, a spus bucuroasă Beverley.

Monty a fost găsit cînd cineva l-a auzit „plîngînd” din interiorul containerului. Beverly a spus: „Containerul acela nu a fost deschis deloc timp de 2 luni, s-au grăbit să-l deschidă”.

Ea și Paul și-au recunoscut imediat pisica, chiar dacă între timp a pierdut două treimi din greutate.

Stăpînii au spus că Monty este un explorator, îi plac foarte mult plimbările, așa că nu se miră că a ajuns în zona cu containere. „Este foarte independent. Are șapte sau opt locuințe secundare. Toată lumea îl iubește”, a mai spus stăpîna lui.

01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:50
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 12:04
02.03.26 - 12:33
02.03.26 - 12:32
01.03.26 - 18:59
01.03.26 - 12:06
02.03.26 - 12:38
02.03.26 - 12:35
01.03.26 - 18:57
01.03.26 - 18:52
01.03.26 - 18:53
04.03.26 - 01:15