Iarăşi Ghimpu, în stare de ebrietate politică

Autor: Mihai CONŢIU

S-au încheiat alegerile locale şi acum asistăm la alt mare spectacol, formarea unei alte majorităţi parlamentare, a altei componenţe a guvernului şi desemnarea unui alt prim-ministru. Mireasa nunţii politice anunţate este Mihai Ghimpu, înţeleptul satului. Dar recîştigarea fotoliului de primar de către Dorin Chirtoacă pare să fie pentru Mihai Ghimpu o nouă şansă de a se ridica pe valul politicii. Deja seamănă cu tipul din reclama cu espumizanul (medicamentul care te scapă de balonare): se tot umflă şi degrabă îşi va lua zborul. Ghimpu este atît de plin de sine, de sedus de propria-i închipuire, încît nu-i capabil să înţeleagă mecanismul simplu şi accidental prin care Chirtoacă a redevenit primar. A cîştigat alegerile nu pentru că ar fi ceva de capul politic al lui Ghimpu sau că el, ca primar de opt ani, ar avea o cît de mică pricepere pentru această funcţie.

Realegerea lui Chirtoacă demonstrează clar incapacitatea absolută a partidelor politice de a oferii o alternativă, pentru Chirtoacă, în persoana unei personalităţi tinere, necompromise, pricepută în administrarea oraşului şi nerobită vreunui interes meschin şi îngust al vreunei politici de Partid.

În circumstanţele date, însă, la negocierea unei alianţe de centru-dreapta şi la instalarea unui alt guvern Ghimpu a ajuns în situaţia în care va recurge la cele mai rudimentare şantaje în negocierile cu PLDM şi PDM. Cine-l cunoaşte pe Ghimpu, ştie că este imposibil să negociezi civilizat cu un individ ca el. Se spune că prostului nu-i pasă de nimic pentru că nu simte şi nu ştie că e prost, o simt şi pătimesc, însă, ceilalţi. Am suficiente motive să afirm că despre Ghimpu se poate afirma depreciativ orice în ceea ce ţine de impotenţa lui politică, numai nu şi cînd este vorba despre propriile interese personale şi, mai ales, de bani.

 „Nu mai vreau o alianţă de dragul alianţei ca cineva să fie la putere. Noi înţelegem că este nevoie de partenerii europeni, că o să murim de foame, dar eu nu vreau sa fim folosiţi. Cineva să fure miliarde, dar cineva să fie folosit. Noi sîntem împotriva politicii Kremlinului. Să nu creadă cineva că nu avem timp. De aceea lucrurile trebuie rezolvate. Avem formula de la aeroport. Şi europenii insistă să fie un procuror european. Dacă este inimă de om, noi într-o seară rezolvăm problema cu Guvernul”, a declarat Ghimpu în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.

Fiind vorba despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul prim-ministru, acelaşi Ghimpu a spus: „Trebuie să fie un om cinstit, un bun politician, să nu fie un slugoi al partidului sau liderului partidului. Trebuie să aibă verticalitate, dar să nu spună pe urmă că eu nu am fost decît prim-ministru.” Dar toate acestea - verticalitate, onestitate şi calitatea de bun politician - el, Mihai Ghimpu, le are? Tot el a mai spus că negocierile ar trebui pornite de la zero. Asta înseamnă că Ghimpu vrea împărţeala în mod egal a ciolanului Puterii.

Ghimpu mai spune că nu mai vrea „o alianţă de dragul alianţei ca cineva să fie la putere”, iar fiecare poate înţelege ce vrea din această exprimare imposibilă, de ospiciu. Invocînd chestiunea procurorului străin, ca şi altă dată, Ghimpu nu face nimic altceva decît să şantajeze ca să i se ofere tot ce vrea şi să nu mai pomenească de această variantă. În bezna raţionamentelor lui, el ştie, totuşi, că în actualele condiţii este imposibilă numirea unui procuror general din UE. În primul rînd, acesta ar trebui să aibă cetăţenia Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, pentru a funcţiona eficient, aşa cum se întîmplă cu DNA în România, procurorul din UE, care să zicem că va fi naturalizat în regim de urgenţă, ar trebui să se bucure de o colaborare onestă şi operativă cu SIS, serviciul de informaţii al MAI, Inspectoratul Fiscal etc., ceea ce este greu de crezut că s-ar putea întîmpla aici, în R. Moldova.

Începerea negocierilor de la zero, aşa cum o cere cu şiretenie de şantajist politic Ghimpu, ar însemna depolitizarea totală a Procuraturii Generale (PG), a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), SIS, a Centrului Naţional de Integritate (CNI), MAI, a conducerii Băncii Naţionale, Inspectoratului Fiscal sau a Consiliului Naţional al Audiovizualului. Ghimpu ştie asta, dar nu o spune deoarece tînjeşte şi el după exercitarea controlului asupra unora dintre aceste instituţii. La urma urmei, lucrurile sînt extrem de simple – Ghimpu, dacă este dispus să fie adeptul unei astfel de negocieri de la zero, atunci ar trebui să negocieze cu aliatul său de taină Vlad Plahotniuc, să-l convingă să renunţe la controlul său absolut asupra celor mai importante instituţii ale statului, tocmai cele dorite şi de UE spre a fi depolitizate şi reformate din temelii.

O altă condiţie a lui Ghimpu este aceea de a nu se negocia absolut nimic cu PCRM. Prin această cerinţă-somaţie, Ghimpu demonstrează că nu are nici un dram de viziune politică. El exagerează cu pretenţiile şi ultimatumurile în contextul în care ştie prea bine că UE şi, mai ales, România doreşte formarea unei coaliţii de guvernare proeuropeană. Asemenea pretenţii ar avea dreptul să le emită poate că un monarh din Evul Mediu, pe cînd Mihai Ghimpu se dă drept om politic de tip european. În acest context, Ghimpu ar fi dat dovadă de inspiraţie politică dacă ar fi ridicat problema creării unei largi coaliţii naţionale de guvernare, iar asta pe fondul depolitizării instituţiilor amintite.

Ghimpu nu are cum să nu observe că adversarii cei mai redutabili ai coaliţiei dorite de ei sînt Igor Dodon şi Renato Usatîi. Ca o paranteză, sînt absolut de acord cu Usatîi atunci cînd a spus că ar fi cîştigat dacă ar fi candidat la primăria Chişinăului. Prin urmare, în contextul actual de permanentă erodare a actualei guvernări, Dodon şi Usatîi vor cucerii Puterea la viitoarele alegeri. Ţinînd seamă de actuala stare de fapt şi de perspectivele inevitabile, atragerea comuniştilor în tabăra proeuropeană ar fi salutată şi de europeni şi ar fi benefică pentru ţară în perspectivă. Europenii, prin Ştefan Fule, un fel de Mihai Ghimpu şi el, au greşit atunci cînd l-au boicotat pe Voronin, crezînd că fac bine. Vladimir Voronin ar putea fi reprezentantul politic al unei Stîngi moderate, al unui segment electoral care nu poate fi ignorat. Toţi arată la faptul că Voronin are 74 de ani, invocînd mereu asta. Dar cîţi politicieni din ţările europene au aceeaşi vîrstă sau chiar sînt mai bătrîni? Să nu uităm că te naşti şi imediat începi să îmbătrîneşti! Ghimpu are, de fapt, 63 de ani şi este mai bătrîn decît Voronin.

„În Parlament sîntem delegaţi de alegători. Sîntem obligaţi să reprezentăm interesele poporului. Noi trebuie să trecem peste toate interesele persoanele, să ne aşezăm la masă cu toate partidele”, a declarat Voronin, Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, cînd a fost întrebat dacă este dispus negocieze cu Mihai Ghimpu sau Igor Dodon.

De asemenea, a mai spus că PCRM nu va mai susţine un Guvern minoritar, aşa cum s-a întîmplat în cazul Guvernului Gaburici: „Aş fi foarte fericit dacă am ajunge la aşa o situaţie, în care toţi 101 deputaţi să votăm noul Guvern. Aşa ne vom asuma responsabilitatea pentru activitatea acestui Guvern.” PCRM a lansat şi o scrisoare deschisă, adresată partidelor parlamentare şi cetăţenilor prin care face un apel de consolidare a societăţii, prin intermediul partidelor parlamentare. Potrivit acestuia, comuniştii îşi doresc un guvern de tehnocraţi, votat de către toţi deputaţii: „Noi votăm acest Guvern şi-i lăsam pe ei să-şi caute de treabă. Să nu răspundă în faţa unui partid sau altul, dar la tot Parlamentul şi poporul.”, a mai accentuat Voronin.

Nu ar trebui să ne grăbim şi să afirmăm că apelul lui Voronin ar fi unul de disperare, pe fondul în care, la alegerile locale, nu au mai cîştigat tot atît de multe primării ca acum patru ani. Oferta comuniştilor trebuie privită în contextul reprezentării parlamentare şi a perspectivelor deschise în privinţa viitoarei alegeri a şefului statului. Totodată, atragerea lui Voronin în tabăra guvernării proeuropene ar fi un semnal clar dat UE că guvernanţii din Republica Moldova sînt capabili să aibă deschidere spre un mai larg consens politic naţional, care ar reprezenta şi o garanţie majoră în adoptarea cît mai grabnică a legislaţiei europene, a finalizării reformelor şi punctelor cuprinse în Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE.

În plus, cooptarea comuniştilor la masa tratativelor ar mai fi şi o certitudine că spectrul alegerilor generale anticipate va fi înlăturat. Cui foloseşte înlăturarea PCRM de la negocieri şi forţarea indirectă a acestora să se alieze cu cei care doresc alegeri anticipate, alegeri care ar fi cîştigate masiv de Dodon şi Usatîi, adică tot de stînga de care se feresc unii politicieni europeni care rîd de noi, dîndu-ne sfaturi din aeroport?

În concluzie, dacă în cadrul negocierilor nu se va pune drept prioritate depolitizarea instituţiilor amintite, cu care sîntem sigur că şi PCRM ar fi de acord, atunci este sigur că vom asista la aceleaşi negocieri de la uşa cortului, aceleaşi negocieri în care fiecare va trage cu dinţii de funcţii ca să fure şi mai abitir statul!

Aproape sigur că se va întîmpla asta, pentru că Ghimpu, la cît este de lacom, nu se va mulţumi cu ciolanul gras de la Primărie, ci vrea mai mult, iar asta prin tertipurile şantajiste amintite!