„Nu orice vînzător de îngheţată poate deveni politician”

În cotidianul Adevărul.ro din data de 8 Decembrie, publicistul Remus Florescu poartă un excepţional dialog cu istoricul Doru Radosav, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, cu competenţă în istorie medievală, istorie orală, istoriografie şi istoria mentalităţilor, în care se face o comparaţie între omul politic interbelic şi cel de azi. Chiar dacă toate comparaţiile pe care le veţi citi se referă la perioada interbelică, cînd actuala RM se afla în componenţa Regatului României, opusă realităţilor din politica românească de astăzi, cînd RM este ţară independentă, neajunsurile politicienilor contemporani români şi moldoveni se înscriu în aceleaşi metehne dureroase precizate de istoric. Preluăm fragmente din acest dialog întrucît considerăm, iar asta pe bună dreptate, că aproape toţi politicienii moldoveni ar trebui să-l citească, să mediteze şi să aibă onestitatea de a se recunoaşte în caracteristicile arătate aici.

Diferenţa dintre politicianul interbelic şi cel contemporan

Care erau particularităţile individuale ale oamenilor politici interbelici?

Particularităţile individuale ale oamenilor politici interbelici sînt determinate de: a) consacrarea în plan profesional şi al prestigiului în faţa comunităţii, indiferent că vin din Regat sau din provincii; b) un anumit potenţial material, financiar, de avere, pe care îl aveau oamenii politici interbelici; b) exista un profil social al omului politic care avea, în permanenţă, în faţă, comunitatea.

Care erau deosebirile între oamenii politici interbelici şi oamenii politic de azi?
O deosebire între oamenii politicieni de atunci şi cei de azi este că ei au avut o anumită validare, de prestigiu, de comunicare, de ascultare a comunităţii, de pregătire profesională, fie că erau jurişti, profesori, economişti, oameni din administraţie, aceştia au avut un dosar de formare bine pus la punct în comparaţie cu oamenii politici de astăzi, care sînt recrutaţi din diverse medii şi sînt, în mare parte, nepregătiţi. În egală măsură îi deosebesc anumite valori şi credinţe în, să zicem, idealul naţional, dimensiunea naţională patriotică a fost unul dintre elementele dominante ale discursului politic interbelic şi intra în retorica cît şi în demagogia politică interbelică.

Care erau legăturile acestora cu comunităţile din care proveneau?

Cei mai reprezentativi politicieni din perioada interbelică spre deosebire de cei de azi au avut raporturi mai stînse cu comunităţile din care proveneau, proiectele sociale făceau parte din acţiunea şi gîndirea lor politică cotidiană pentru că prestigiul omului politic interbelic era dublat şi de un anumit orgoliu, de o anumită mîndrie de a face ceva, de a rămîne ceva în urma lor, aveau un sentiment acut al istoriei şi al memoriei.

Ce alte deosebiri aţi remarcat?

Politicienii interbelici erau în permanenţă atenţi la conservarea prestigiului, la consolidarea acestui prestigiu, fie prin retorica politică, fie prin acţiunile politice, fie prin realizările pe care le făceau într-un anumit domeniu. În ultimul rînd, erau profesionişti ai comunicării, ai discursurilor politice şi parlamentare, ai comunicării în interiorul comunităţilor, aveau învăţate foarte bine retorica şi discursul politic.

Cum puteai ajunge om politic în perioada interbelică?

Puteai ajunge om politic dacă exista o anumită ucenicie, fie vorbim despre o ucenicie în gîndirea aferentă idealului unităţii naţionale, fie oamenii politici se formau în proximitatea unor lideri consacraţi. Ei veneau cu această şcoală şi practică politică desfăşurată în jurul unor lideri. Nu se trezeau că sînt buni de parlamentari sau de miniştri dacă nu aveau un exerciţiu de ucenicie în proximitatea unui lider politic. Aceste şcoli de formare politică se derulau în jurul unor personalităţi în mod informal, nu aveau şcoli de partid ca la comunişti. Spre deosebire de politicienii de zi, ei intrau în vîltoarea sau în lupta politică doar după ce aveau aceste achiziţii formative de competenţă. În general, oamenii politici interbelici aveau tendinţa de a-şi reproduce ereditar, din propria familie, urmaşi politici, aspect care ţine de acea profesionalizare a oamenilor politici care astăzi nu există. Ei veneau în general dintr-un spaţiul al exerciţiului democratic, azi avem politicieni ce vin din rîndul activiştilor de partid, din linia a doua a activiştilor de partid sau a structurilor de putere din lumea comunistă.

Cum ajungi astăzi politician?

Există persoane care cred că pot deveni politicieni dacă au ajuns la o anumită condiţie materială şi văd în înscrierea în viaţa politică o recompensă pentru omul de succes din punct de vedere economic, dar acest fapt anulează pînă la urmă sau diminuează dimensiunile profesioniste ale politicianului. Nu orice vînzător de îngheţată poate deveni politician. Nu orice sindicalist poate deveni politician, nu orice jurnalist poate deveni politician, nu orice fost revoluţionar poate deveni politician. Politicianul trebuie să fie un profesionist ce are o pregătire, teoretică şi practică, legislativă, juridică, istorică, intelectuală, bine puse la punct.

Majoritatea oamenilor politici interbelici veneau cu un bagaj formativ bine pus la punct, pentru că în competiţia politică, care era mult mai acerbă decît cea de azi în planul discursului şi a comunicării politice, omul politic trebuia să aducă în bătaia electorală o putere de argumentare şi de convingere foarte mari, politicianul era confruntat cu comunitatea. Nu puteai să devii om politic dacă nu stăpîneai arta cuvîntului, arta comunicării. Politica, prin definiţie, reprezintă o înscriere a puterii prin arta cuvîntului, politicienii fac promisiuni electorale, ei sînt votaţi pe baza cuvintelor pe care spun, iar pentru asta trebuie să stăpînească o retorică bine pusă la punct. Omul politic interbelic era mai bine pregătit, repet, dar nu trebuie idealizat din punctul de vedere al nepotismului, traseismului sau traficului de influenţă… Totuşi, oamenii politici interbelici îşi sprijineau activitatea politică pe o anumită situaţie materială, financiară sau pe un anumit sprijin material sau financiar din partea unor grupuri.

Cum se comportau oamenii politici interbelici?

Aceştia aveau o anumită ţinută, îi puteai recunoaşte după vestimentaţie, după comportamentul formal, formalist, convenţional, azi oamenii politici nu aderă la un astfel de comportament convenţional, şi nici măcar la bunele maniere. Miza prestigiului era mult mai mare atunci, fie că vorbim despre cel profesional, moral, vestimentar, prestigiul nu mai e o miză a politicienilor de astăzi. Politicienii din România încercau să imite profilul oamenilor politici englezi, francezi, din vechiul Imperiu austro-ungar. Mulţi dintre ei aveau studii făcute peste hotare şi au beneficiat de experienţe formative în străinătate.

Una dintre problemele partidelor politice de azi este că îşi infiltrează membri în toate eşaloanele administraţiei. Cum era atunci?

Şi în perioada interbelică mîna lungă a partidelor intra în administraţie, servicii descentralizate, contracte cu statul, dar cu toate acestea edificiul statului român interbelic a beneficiat de profesionişti în domenii precum administraţie, economie, finanţe, cultură, social. Se apela şi atunci la un anumit partizanat pentru a obţine posturi, dar asta nu era o regulă. Puteai fi inspector şcolar, director de casa de asigurări de sănătate sau de administraţie financiară în toată perioada interbelică fără să te schimbe partidul.

Era posibil să fii lider de partid atunci dacă aveai o condamnare penală?
Sub nici o formă, liderii politici se ţineau departe de lumea penală, aveau un cod de onoare, de comportament, reguli care îi excludeau din politică pe cei cu astfel de probleme. Exista trafic de influenţă, se făcea lobby, exista o forţare a regulilor, dar liderii politici interbelici nu au intrat în zona penalităţii sau a imaginii penale de azi. Se respectau pe ei înşişi în principal, avînd această miză a prestigiului, a profilului moral inatacabil, invulnerabil. Aceasta i-a ferit pe mulţi să intre în derapaje penale. Pe de altă parte, situaţia materială consolidată a multora dintre ei nu-i predispunea la a intra în afaceri dubioase, la mită, corupţie. Marii lideri ai partidelor aveau o anumită statură morală, erau invulnerabili la tentaţii penale sau care sînt la limita legalităţii.