O INVENȚIE PE ZI: SCHIURILE

Schiurile sunt folosite de peste 6.000 de ani în țările nordice. Acestea au fost progresiv îmbunătățite, pînă ce expediția Fram – organizată în oceanul arctic de norvegianul Fridtjof Nansen, care împreună cu echipajul său a încercat să atingă Polul Nord – din 1888 le-a făcut cunoscute.
Primele gravuri rupestre ne arată schițe de schiuri datînd din jurul anului 4000 î.Hr. În Norvegia, au fost descoperite relicve de schiuri datînd din aceeași perioadă. Se spune că schiul ar fi fost răspîndit în țările scandinave din secolul al X-lea, dar abia din secolul al XVI-lea există izvoare clare despre locul pe care l-a ocupat schiul în lupta dusă de Gustav Vasa în eliberarea Suediei, în 1520.
Se știe de asemenea că lupte au fost duse de soldați finlandezi echipați cu schiuri în 1539. După 1750 au existat, se pare, unități de soldați-schiori în Suedia. Pe de altă parte, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, numeroși călători au început să descopere schiurile în timpul voiajelor în Scandinavia sau chiar Kamceatka (Charles de Lesseps).
Stațiunea elvețiană Saas Fee este însă leagănul schiului alpin. Se spune că un călugăr, numit Imseng, care trebuia să ducă Sfînta Împărtășanie unui muribund în plină Iarnă, ar fi inventat schiurile. Acest lucru s-ar fi întîmplat în secolul al XIX-lea. El și-ar fi agățat de picioare bucăți curbe dintr-un butoi pentru a coborî mai repede la vale. Călugărul Imseng este socotit un pionier în historia schiului. În Saas Fee, ''perla Alpilor'', i s-a ridicat un monument.
Situată în cantonul Valais, în valea Saas, stațiunea a fost inaccesibilă pe șosea pînă în anii '50. Circulația automobilelor este și în prezent autorizată doar pentru vehiculele electrice. Pentru celelalte, au fost amenajate parcări foarte mari înainte de intrarea în localitate. Valea Saas este înconjurată de circa zece vîrfuri de peste 4.000 de metri, între care Dom ajunge la 4.545 m. Zona de schi este cea mai importantă din Elveția, după Zermatt. (AGERPRES)












