O femeie si fiica ei, care nu credeau in COVID si care au refuzat vaccinul, au murit la citeva zile distanta din cauza virusului

O femeie anti-vaccin și fiica ei, care îi împărtășea opinia, au murit de COVID în spital la cîteva zile distanță, lăsînd în urmă o familie devastată.
Sammie-Jo Forde, 32 de ani, a murit Sîmbăta trecută în spitalul din Ulster, Irlanda de Nord, unde fusese tratată în aceeași secție ca și mama ei, Heather Maddern, 55 de ani, care a murit pe 31 August, potrivit The Guardian.
Maddern se declarase împotriva vaccinări anti-COVID și a distribuit online o serie de teorii ale conspirației legate de Covid chiar înainte de moartea ei.
Forde și Maddern au fost infirmiere medicale și se încadrau în prima categorie de persoane care puteau primi vaccinul atunci cînd a fost derulat programul, în luna Ianuarie. Însă cele două l-au refuzat.
Tatăl lui Sammie-Jo Forde, Kevin McAllister, a declarat: „Sunt devastat. Mi-am pierdut fiica, cea mai bună prietenă a mea”. El a mai spus că Forde, care avea patru copii, și Maddern erau „foarte, foarte apropiate”. „Au lucrat împreună, au trăit împreună și au murit împreună”, a spus el.
Maddern a fost înmormîntată pe 13 Septembrie, iar fiica ei va fi înhumată pe data de 20.
„Niciodată nu m-am gîndit că mi-aș putea îngropa fiica”, a declarat McAllister. El a mai spus că nu știe ca fiica lui să fi suferit de vreo boală care să-i agraveze starea. „Era o fată sănătoasă în vîrstă de 32 de ani și spre final a suferit o insuficiență cardiacă.”
El a spus că nu știe de ce fiica lui și fosta soție nu au acceptat vaccinul. „Acești oameni care nu se vaccinează nu se gîndesc la cei pe care îi lasă în urmă”, a mai spus el.
Alan Chambers, membru al adunării legislative al partidului unionist din Ulster, care cunoaște familia, a declarat pentru Belfast Telegraph: „Este o veste șocantă, Sammie-Jo a avut patru copii. Sammie-Jo a fost o mamă foarte bună.”












