În poză: Este imortalizată ziua cînd s-a născut primul băiat în Bravicea a lui Timuș venit din Săseni (al doilea din stînga). A fost duminică, de aceea cînd s-a auzit noutatea, prietenii l-au felicitat, dar cineva a avut o idee genială să facă și o poză. Fenomen rar, fiindcă se știe că se bea adălmaș pentru nou născut, dar să facă și poză...

În articolul anterior „Pomenirea militarilor din Săseni căzuți în ultimul război monidal” m-am împovărat cu istoria soldatului Alexandru lui Toader Timuș din Săseni – mort cu frontul sovietic în Germania. Am scris că „voi reface o istorie a unei ramuri a neamului meu” și așa fac. Doar că de la neamul meu am ochit și altele, iar din cele aflate, zic eu, că merită să le afle chiar și cei neinteresați. De aceea, rog din nou Moldova Suverană să publice pentru a ajunge împreună în satele despre care se va povesti aici. Dar pînă a expune bruma de informații despre Timuși, scriu că eroul meu și al nostru din Săseni – Alexandru T. Timuș, s-a născut în 10 septembrie 1907, cea ce nu este indicat în „Cartea Memoriei”. A fost al 6-lea copil din cei 8 înscriși deja în „Cartea bisericii din Săseni” și mama lui sau străbunica mea s-a numit Ioana, dintr-un Afanasie. Rezultă că săsăneanul a fost luat pe front la vîrsta de 37 de ani, lăsîndu-și acasă 6 copii, o soție tînără și o mamă bătrînă, de aceea să-i respectăn măcar dreptul la pomenire.

De la început menționez că din prima minută a căutărilor în Arhiva Națională, am primit cele mai bune indicații profesionale de la dl istoric Al. Furtună și îi mulțumesc mult pe această cale, inclusiv la decodificarea unor cuvinte. Aceleași mulțumiri le aduc colectivului de la Arhiva Națională pentru amabilitate, după care munca de „căutător” merge mult mai ușor.

Căutările Timușilor au început cu satele Săseni și Bravicea, iar „preoții” mi-au dus și în Dîșcova. Cum? Simplu. La cei 8 copii născuți de Toader lui Grigore Timuș în Săseni, cei responsabili de înscrierea născuților, cununaților și morților în „Registrele parohiale de stare civilă” sau pe înțelesul tuturor „cărțile bisericești”, era indicat de fiecare dată: „țăranul din Dîșcova”. Adică nu din Bravicea cum a zis moș Colea Costov, cu toate că avea și moșul dreptate, fiindcă la Bravicea am descoperit un mare neam de Timuș. De aceea, Dîșcova instantaneu a fost cuprinsă în căutare. Dintr-un aspect negativ al lucrului în arhivă – încărcarea greoaie a paginilor pe ecran, am avut timp să „trec cu ochii” și prin alte sate. Așa mi-a sărit în ochi Ghetlova, zărind un Timuș și nu simplu, dar ca „poseleneț” sau pe înțelesul tuturor „venetic”. Preotul, la fel de insistent ca cel din Săseni, a menționat pentru fiecare Timuș cu „poseleneț”. Aceasta a fost o noutate pentru mine și m-am coborît cu căutatul și în Ghetlova. Timușii din Bravicea, i-am căutat din respect față de familia mea, satul meu și comoditate. Cartea bisericească se afla la litera „B”, și realizați că nu puteam să alerg prin altele și să las pe al meu fără căutare, cu atît mai mult că în timp s-au și nemurit între ei.

Din Timușii din Bravicea aflu că s-au botezat copii din Timuș și prin Meleșeni, iar în acest sat s-au cununat din Țibirica. Mă tenta să mai caut prin Morozeni, Puțintei și tot așa, dar mi-am interzis, vă pricepeți și neavoastră de ce: timpul. În schimb m-am adîncit mai mult în aceste sate, bineînțeles din cît a fost posibil. Greutatea cea mai mare a cărților bisericești constă nu în kilogramele pe care le cîntăresc, nu în mucegaiurile uscate de prin altare cărate pe ele, dar de caligrafia preotului sau dascălului. Unele cărți se citesc ca pe poezii, iar altele nici mărite de 300 de ori nu se poate decodifica. Astfel, unele pagini au fost lăsate din simplu motiv: necitibile, iar altele au lipsit (fie nu s-au păstrat, fie sînt la restaurare). Totuși, din analiza lor după o metodă entomologică, am făcut o generalizare despre Timușii din lunca mediană a Culei. Secvențe s-au extras din 3 perioade istorice: recensămintele din 1835 și 1850; fluctuația civilă din 1880-1905 (nașteri, căsătorii, decese, botezuri și cununii). Cu nașii de tot felul, s-au completat mult, dar… să începem de această dată de la cel mare la cel mic.

Cei mai mulți Timuși au fost în Ghetlova: în 1835 la diaconul Ioan, cu 4 copii, dintre care 2 băieți (Zaharia și Emanuil). În 1850, erau deja 7 familii, dar nici un Zaharovici sau Emanuilovici, decît Ioanovici, Mironovici, Parfenievici și Vasilievici. Rezultă că au venit, după cum arăta și preotul la fiecare – poseleneț. În anii 1888-1904, erau deja 16 familii, inclusiv un Zaharovici, dar și un Vasilievici, posibil din cei din 1850, iar noii poselențî au fost cu Fomovici (2), Leonovici (2), Gheorghievici (3) și Gavrilovici (4). Cei din linia paternă în anii 1888-1904 aveau 28 de copii, dintre care 9 din cauza rujeolei (корь) și varicelei (оспа) trecuți la cei fără viață.

Mulți Timuși au fost și în Bravicea: în 1835 la „diacecul” Emanuil Vasilievici – dascălul cu fiul Vasile. În 1850 deja erau 2 frați dintr-un Toader și fiecare cu cite un fecior: Ioan cu Anton și Sampson cu Ieremia. În 1888-1904 erau 13 familii, cu patrimonicul: Ieremievici, Samsonovici, Feodorovici, Ilievici, Ioanovici (cîte 2), Constantinovici, Georghievici și Alexandrovici (cîte 1). Au născut 21 de copii, dintre care 3 erau trecuți din viață.

Timuși înDîșcova au fost înregistrați numai din 1884 și pînă în 1901, în total 6 familii cu 12 copii, dintre care 6 morți. Aceste date le-am dorit cel mai mult, însă sînt cele mai superficiale, fiindcă lipsesc multe cărți bisericești și pagini. La fel de complicate sînt notițele, aproape indiscifrabile, de aceea Dîșcova rămîne de mai studiat. În recensămintele din 1835 și 1850, Dîșcova nu figurează, sau poate nu s-a căutat suficient. Printre cei 6 nu figurează nici un Fiodor Grigorievici, pe care să-i consider stră- și răzbunicii mei. Similar și în Săseni, doar 3 Timuși în 1894-1910: o Elena Nicolaevna măritată cu Gonța, și 2 bărbați: Ioan Pavlovici cu fiul Nichifor (1894) și, străbunicul meu Toader a lui Grigore, din care s-a tras și bunicul meu Eremia cu fratele lui Alexandru (soldatul). Toader avea 8 copii, dintre care 2 au murit de dizenterie și convulsii tot în acel timp.

Din Meleșeni și Țibirica nu am căutat Timușii, dar i-am descoperit de la botezuri și cununii, figurînd pe pagina secundă a cărții bisericești. Dar de la ei am aflat ceva important și anume: statutele lor înscrise în cărțile bisericești: țaran, care în perioada interbelică deja erau plugari sau agricultori; „poselențî”, adică venetici, „odnodvorțî”, adică mazîli, și „dvoreni”, adică nobilimea. Spre exemplu: Ioan Constantinovici a luat de nan pentru fiul lui Dumitru pe Alexandru Mironovici un alt „dvorean”, iar Dimitrii Constantinovici și-a înmormîntat soția Elena, tot dvoreni. Dacă am scos dvorenii din Meleșeni în față, apoi nu pot să nu-l citez și pe cel din Bravicea: Alexandru Gheorghievici cu soția Irodia și fiul lor Gheorghe. Se pare totuși că dvorenimea era mai mult o fudulie, fiindcă Gheorghe din Bravicea s-a însurat cu Agripina, țărancă din Țibirica. La Bravicea am mai găsit un Dimitrii Feodorivici cu „pociotnîi grajdanin” (cetățean de onoare). Dacă statutele se înscriau în cartea bisericească, rezultă că aveau importanță mare, iar acum pentru noi doar istorică.

Aici de fapt doream să ajung – la istorie. Fiindcă povestea Timușilor din lunca Culei nu se termină cu veneticii (dvoreni, odnodvorțî), care în timp au devenit atît de buni țărani, plugari și agricultori moldoveni. Statutul lor de „dvorean” s-a schimbat în preot, scriitor, pedagog, conferențiar universitar, doctor, academician și tot așa. De aceea, zic eu tare dulce dar și apăsat, merită de a cunoaște mai multe despre ei și noi toți dinpreună. Pentru aceasta să începem de la un capăt și el ar putea fi un Miron.

Despre Miron Timuș cu „dvorenimea” după icoane din 1848, am aflat din alte surse decît Arhiva Națională, adică de la Biblioteca Națională. De aceea, rog să ridicați ochii la Ghetlova, unde veți observa că sînt și Mironovici. În recensămîntul din 1850 la nr. 79 figurează o familie Timuș, din doi frați și o mamă: Iordachi Mironovici de 23 de ani, Vasile Mironovici de 21 de ani, mama lor Maria de 57 de ani. Oare n-o fi fost acest Miron Timuș tatăl feciorilor din Ghetlova, inclusiv a „dvoreanului” Alexandru Mironovici din Meleșeni.

Mai departe. Preacunoscute sînt de unii istorici Zinovia Gh. Timuș, din cimitirul central din Chișinău, împreună cu alte două dvorence Timuș decedate în 1894-1895. Din al treilea rînd de surse, adică din rapoartele agricole ale uiezdului Orhei, în anii sub 1895, figurează o „dvoreancă” trăsnit de bogată în terenuri agricole cu numele, stop și mare atenție: Zinovia Timuș. Unde? Imediat! La Meleșeni cu peste 350 de deseatine (cca 350) și în Mășcăuți cu cca o mie de deseatine.

Acum cititorule te poți lăsa moale în fotoliu, dar nu zîmbi strîmb în colțul gurii, fiindcă nu caut să întind dvorenimea peste neamul meu. De loc! Cu toate că drept spun nu mi-ar displăcea. Dar preotul din Săseni a scris în cartea lui sfîntă că Toader din Grigore Timuș este țăran din Dîșcova. Basta la sarcasm. Ba mai mult, habar nu am avut de dvorenime, decît de a mea entomologie, iar de Timuș nici atît. Istoricii m-au provocat să ajung la cimitir să văd mormintele celor trei dvorence Timuș. Tanti Catinca Daniță din Săseni m-a inspirat să ajung în biblioteci și arhiva țării să aflu mai multe despre soldatul Alexandru. Conștiința m-a încurajat să aflu mai multe despre Timușii din lunca Culei, fiindcă printre acești țărani, înmulțiți fie și din venetici, sînt și adevărați eroi de război: 2 feciori a unui Vasile din Ghetlova – Samson (dispărut în mai 1945) și Teofan (15.IV.1945 în Germania), din Dîşcova un Andrei dintr-un Gavril (dispărut în februarie 1945) și din Săseni Alexandru din Toader (17.III.1945, Germania). Oare cîți copii orfani au rămas de la acești bărbați și care le-a fost soarta lor? Tăcere! Ochi împăienjeniți și nod în gît! Da, la aceasta avem dreptul cel mai mare. De aceea, țara i-a înscris în „Cartea Memoriei”, iar noi măcar în pomelnice. Clar că cei dispăruți au îngrășat pe undeva un colț de pămînt. Cei cu moartea știută, sper din tot sufletul să fi fost înmormîntați măcar cu o țîră de cinste militară, și nu de explozia unei bombe sub o movilă de piatră germană.

În sfîrșit, lunca Culei e plină și de multă istorie omenească: femei, bărbați, printre ei și reali soldați, mai cîte un dvorean, cîte un dascăl, o armată de țărani plugari. Sigur că fiecare are un gol în cunoaștrea rădăcinilor lor. Nu se știe, poate unul din Timușii pierduți prin istoria țării a construit vre-o biserică în care se încreștinează răsnepoții lor. Poate a plătit vre-un clopot care bate din nou și aude tot neamul lor. A săpat o fîntînă din care se adapă lumea pînă azi. E bine să-i cunoaștem, să le purtăm cinstea, să ne știm istoria mică, din care crește și cea mare a satului care, în cărți bisericești, ne are.

Asea M. TIMUŞ

P.S. Informația din Arhiva Națională despre Timușii din satele respective, o ofer pe gratis, din omenie, întru pomenirea neamului nostru.