Nicolas Sarkozy a fost eliberat sub un control judiciar strict din închisoarea Santé

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, încarcerat de trei săptămîni, după ce a fost condamnat în prima instanţă cu privire la asociere cu răufăcători în dosarul libian al finanţării campaniei sale electorale victorioase din 2007, a fost eliberat Luni, sub un control judiciar strict, şi a ieșit din închisoare Santé, la Paris, scrie presa franceză.

Curtea de Apel din Paris a stabilit că ”detenția provizorie nu este justificată. Nu există riscul ascunderii vreunor probe, exercitării unor presiuni sau complicității”. Ea a decis să-l plaseze sub control judiciar şi să-i interzică să părăsească teritoriul francez.

Parchetul General a cerut eliberarea fostului şef de stat.

”La închisoare este greu, este foarte greu, cu siguranţă pentru orice deţinut, aş spune chiar istovitor”, a declarat fostul preşedinte.

Cererea de eliberare, depusă de către avocații săi în minutele de după intrarea sa în detenție, la 21 Octombrie, a fost examinată Luni dimineața. Fostul președinte a fost audiat prin videoconferință. El purta o haină albastru închis, un pulover şi o cămaşă. Soţia sa, Carla Bruni, şi cei doi fii, Pierre şi Jean, au asistat la ședință în băncile publicului.

Nicolas Sarkozy, în vîrstă de 70 de ani, a fost încarcerat după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, cu un mandat de depunere şi execuție provizorie, cu privire la asociere de răufăcători în ”dosarul libian”, o detenţie fără precedent a unui fost preşedinte în istoria Republicii franceze, care a provocat dezbateri aprinse. Aceasta este o premieră în Uniunea Europeană, în care nici un fost şef de stat nu a fost încercarat anterior.

La 25 Septembrie, Tribunalul Corecţional de la Paris l-a găsit vinovat de faptul că şi-a lăsat cu bună-ştiinţă colaboratori să facă demersuri în Libia lui Muammar al-Gaddafi prin care să solicite o finanţare ocultă a campaniei sale prezidenţiale victorioase din 2007. El a făcut apel imediat după hotărîre. Mai degrabă mandatul de depunere, decît condamnarea, l-a trimis în închisoare. Acest mandat, care nu  poate fi atacat prin recurs, a provocat stupoare. Potrivit judecătorilor, el a fost justificat de ”gravitatea excepţională” a faptelor. În opinia lui Nicolas Sarkozy, emiterea acestui mandat a fost motivată de ”ură”. Nicolas Sarkozy a fost eliberat sub control judiciar, plasat în arest la domiciliu şi obligat să poarte o brățară electronică.

În închisoare, el a fost plasat la izolare, însă doi ofiţeri de securitate au fost instalați într-o celulă vecină. Aceste dispoziții au fost justificate de ”statutul său şi de amenințări formulate împotriva sa”, potrivit ministrului francez de Interne Laurent Nuñez.

La sfîrşitul lui Octombrie, Nicolas Sarkozy a fost vizitat de către ministrul Justiției, Gérald Darmanin, o întrevedere care a provocat critici, mai ales din partea magistraților.

Curtea de Apel l-a eliberat deja sub control judiciar pe unul dintre cei trei condamnați cu mandat de depunere prin hotărîrea de la 25 Septembrie. Este vorba despre fostul bancher Wahib Nacer, în vîrstă de 81 de ani. Însă ea l-a menţinut în detenţie pe intermediarul Alexandre Djouhri.

În cazul lui Alexandre Djouhri, condamnat la şase ani de încarcerare imediată şi plata unei amenzi de trei milioane de euro, Curtea a stabilit că prezenta garanţii ”extrem de slabe” împotriva riscului de a fugi. Tot în cazul acestuia, Justiția a stabilit că ”riscul unor presiuni continuă să existe” asupra unor martori în dosar, şi anume asupra fostului şef de Cabinet al lui Muammar al-Gaddafi, Beshir Saleh, condamnat în acest dosar şi care este fugar.

Cu privire la ambele cazuri, președintele ședinței, Olivier Géron, a precizat, înainte să se pronunțe asupra cererii de eliberare, că ”criteriile de apreciere ale jurisdicției în apel sunt în mod necesar diferite de ale jurisdicției de primă instanță” şi că aceste hotărîri nu prefigurează în nici un caz rezultatul procesului în apel, pe care urmează să-l conducă.

Acest nou ”proces libian”, foarte așteptat, urmează să se ţină începînd din Martie 2026, însă datele exacte nu au fost anunțate în mod oficial.

 

02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 15:54
01.11.25 - 00:07
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 00:10
04.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:01
01.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:05
03.11.25 - 12:54
05.11.25 - 00:09
05.11.25 - 00:08
03.11.25 - 12:50
03.11.25 - 12:52