Strategic, defensiv, poate fi urmat exemplul turco-azer?

Mihai CONȚIU

Pentru a înțelege mai bine ce vrem să spunem, rugăm cititorii să parcurgă atenți următoarele rînduri!

Relațiile dintre Azerbaidjan și Turcia au fost întotdeauna puternice. Aceste două Țări au fost adesea descrise ca o „națiune cu două State” de către fostul Președinte azer Heydar Alirza oglu Aliyev, datorită faptului că ambele sunt republici turcești. La fel mai sunt descrise România și Republica Moldova – ca o „națiune cu două State”!

Turcia a fost primul Stat care a recunoscut independența Azerbaidjanului în 1991. La rîndu-i, România a fost primul Stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, tot în 1991! 

Turcia este unul dintre principalii parteneri ai Azerbaidjanului în sfera militară. România, din păcate, nu este unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova în sfera militară!

În Ianuarie 1992, Președintele azer Ayaz Mutallibov a încheiat un Acord de cooperare militară cu Turcia, Stat membru al NATO. Oficial, România a devenit membră a NATO în Martie 2004, dar, ca Stat membru al NATO, nu a încheiat nici pînă acum un Acord de cooperare militară cu Republica Moldova.

Armata Națională Azerbaidjană lucrează îndeaproape cu Forțele Armate Turce în multe zone. Armata Republicii Moldova nu lucrează deloc așa de îndeaproape cu Forțele Armate ale României, după modelul turco-azer!

În Iunie 2010, compania militară azeră Azersimtel a anunțat că a ajuns la un Acord cu corporația turcă pentru industria mecanică și chimică (MKE) privind lansarea unei instalații militare comune. După obținerea independenței de Stat a Republicii Moldova, nici o companie/corporație românească, relativ similară, nu a ajuns la vreun Acord de cooperare privind lansarea unei instalații militare comune!

Asistența militară turcă în Azerbaidjan a depășit 200 de milioane de dolari în 2010. În prima etapă de producție, compania era angajată să producă arme militare pentru Forțele Armate azere. În Decembrie 2010 , ambele țări au semnat o serie de Tratate care prevăd garantarea reciprocă în cazul unui atac al forțelor străine. Tratatul este valabil timp de 10 ani, cu prelungirea lui la fiecare 10 ani, fiind valabil și astăzi.

Începînd cu aceeași ”perioadă turco-azeră” și pînă astăzi, România, membră a NATO, ca și Turcia, nu a semnat cu Republica Moldova absolut nici un Tratat care să prevadă garantarea reciprocă în cazul unui atac al forțelor străine!

În contextul celor arătate mai sus, se pun următoarele întrebări legitime:

Dacă, începînd cu 1992, Turcia, ca membră a NATO, a putut semna cu Azerbaidjan Acordurile și Tratatele pomenite mai sus, de ce România, începînd măcar cu anul 2004, cînd a devenit membră a NATO, nu a semnat absolut nici un Acord sau Tratat similar cu Republica Moldova?

Nu i-a permis NATO sau nu a avut curajul, ca Țară, de frica Rusiei și a ”pionului transnistrean”, să facă un astfel de demers, mai ales în contextul în care, după ”modelul turco-azer”, începînd cu 1991, Președinții și politicienii români, atunci cînd se refereau la România și la Statul Republica Moldova, declarau că avem de-a face cu o „națiune cu două State”?

După recenta întrevedere dintre președinta Maia Sandu și omologul ei român Klaus Iohannis, șefa Statului moldovenesc a declarat că, în cazul unei agresiuni rusești împotriva Republicii Moldova, va apela la sprijinul României. Păi ”sprijinul României” nu poate fi materializat decît după ”modelul turco-azer” – prin încheiere, în regim de urgență, a unui Tratat, care să prevadă garantarea reciprocă în cazul unui atac al forțelor străine, în strategii defensive, nu de atac! În fond, un astfel de Tratat ar fi sprijinit, în primul rînd, firesc, de către Turcia, care a creat un precedent de alianță militară cu un Stat nemembru al NATO.

Urgența semnării unui astfel de Tratat este conferită de realitatea dură că absolut nici o Țară de pe Glob nu se poate simți în siguranță față de o agresiune armată rusească dacă nu este membră a NATO sau nu are vreun Tratat bilateral cu un Stat membru al NATO, după modelul amintit! Ca și în Ucraina, Rusia poate oricînd ordona invazia militară a oricărei Țări de pe Glob pe motiv că ”trebuie s-o elibereze de nazism, că e rusofobă sau că nu este prietenă”!

În Republica Moldova, minoritatea etnică rusă este net inferioară celei ucrainene, astfel că și ucrainenii ar avea motive să-și apere propria minoritate, dar nu o pot face după metodele brutale rusești, ci doar prin recurgerea la Dreptul Internațional, dacă ar fi cazul, deși nu este. Prin urmare, există realitatea numită Statul Republica Moldova, care trebuie să se apere împotriva oricărui agresor la suveranitatea și independența sa!

În acest sens, se pune întrebarea: Permite NATO, așa cum i-a îngăduit și Turciei, ca România și Republica Moldova să încheie un Tratat, care să prevadă garantarea reciprocă în cazul unui atac al forțelor străine, în strategii defensive, nu de atac, sau se teme de Rusia și de fiarele vechi de armament din regiunea transnistreană?