În agricultură, o idee bună aduce venituri triple

Terenurile agricole româneşti sînt o adevărată mină de aur pentru cei interesaţi de domeniu, atît din ţară cît şi din străinătate. Proprietarii lor însă, de cele mai multe ori oameni simpli, nu îşi dau seama de valoarea pe care o deţin şi le scot la vînzare contra unor sume derizorii. Iar dacă un cunoscător al pieţei îi sfătuieşte cum să facă să cîştige mai mult, este adesea ignorat.

„Tineri sau bătrîni, toţi proprietarii de terenuri agricole sînt limitaţi ca şi înţelegere a oportunităţii. Pentru ei, dacă vînd cu 200 de euro mai mult decît vecinul, sînt extraordinar de mulţumiţi. Dar în realitate, ei ar putea să vîndă cu uşurinţă la preţ dublu. Iar cînd cineva încearcă să le deschidă mintea, chiar dacă proprietarul pare convins pe moment, după ce se duce acasă şi discută cu familia, prietenii sau alţi neavizaţi, renunţă la idee, de teamă că cel care l-a sfătuit ar avea un interes abscons care i-ar dezavantaja”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Robert Dobrescu, manager Nobila Casa Europeană.

Pentru a putea vinde cu preţ dublu sau triplu, proprietarii trebuie să înveţe să comaseze

Pentru a putea vinde dublu sau chiar triplu, tot ce ar trebui să facă proprietarii de terenuri ar fi să înveţe să comaseze. Suprafeţele mari, omogene, sînt atît de rare în această perioadă încît marii investitori sînt dispuşi să plătească sume uriaşe pentru ele. Astfel, fiecare proprietar ar trebui să discute cu vecinii şi să decidă să facă parte comună în procesul de vînzare, astfel încît cu toţii să primească sume mult mai mari decît dacă ar vinde individual.

„Dacă s-ar strînge 20, 30, 50 de vecini proprietari de loturi mici de teren, ar putea obţine un preţ european, de 7.000 de euro/hectar. Dar cum nu reuşesc să facă acest lucru, acelaşi pămînt fragmentat, să zicem 5.000 de metri sau două hectare se vînd cu doar 2.000-2.500 de euro. Pentru bucăţile disparate nu se găsesc cumpărători care să plătească mult. Pierderea este enormă, iar situaţia este tristă. Îmi pare sincer rău că românii nu au învăţat încă să facă nişte paşi în faţa cererii”, continuă Dobrescu.

În paralel, marii investitori îşi pregătesc monopolul pentru a avea cîştiguri pe termen lung

În lipsa acestui efort venit din partea proprietarilor de terenuri agricole, investitorii s-au văzut nevoiţi să găsească alte metode de a-şi construi afaceri eficiente. Pentru ei, în condiţiile date, este suficient să aibă parcele relativ aproape una de cealaltă, astfel încît să fie uşor de gestionat.

„În unele zone, comasarea a devenit chiar imposibilă. În Bărăgan, de exemplu, de doi-trei ani nu prea mai este nimic de vînzare în aşa fel încît să comasezi. Astfel, investitorii au început să cumpere tot ce este de cumpărat în aşa fel încît, cîndva în viitor, atunci cînd vor rămîne doar cinci-şapte mari proprietari, să poată începe să facă schimburi între ei, pînă cînd se stabilizează un profil al tarlalei”, continuă oficialul Nobila Casă Răsăriteană.

Astfel, dacă în urmă cu cîţiva ani se putea vorbi despre un grad de comasare care ajunge la 70%, acum este o performanţă dacă se atinge un grad de comasare de doar 30%.