ÎN “PĂDUREA DOMNEASCĂ” S-A NĂSCUT UN PUI DE ZIMBRU
La începutul lunii iunie, o femelă de zimbru din rezervaţia naturală “Pădurea Domnească” a adus pe lume un pui de aproximativ 50 de kilograme care este sănătos.
Potrivit Serviciului de presă al Agenţiei de Stat “Moldsilva”, angajaţii rezervaţiei au creat puiului de zimbru condiţii de trai sigure, pentru a-l feri de masculul care cîntăreşte peste 900 kg. Pentru mamă şi puiul său s-a făcut o volieră. Totodată, o suprafaţă de circa 5 hectare din “Pădurea Domnească” a fost luată sub un control special, teritoriul este monitorizat de colaboratorii rezervaţiei, fiind asigurat cu hrană şi apă. Acesta este al patrulea pui de zimbru adus pe lume de femela în cauză. Primii zimbri din R. Moldova au fost aduşi la “Pădurea Domnească” zece ani în urmă. Pînă în prezent, populaţia acestora din rezervaţie includea trei femele şi doi masculi, care au aproape 10 ani. Puiul născut luna aceasta, care deocamdată nu are un nume, este al şaselea care va completa familia de zimbri din ţara noastră, luată sub ocrotirea statului.
Moldpres