În ”disperare electorală”, Donald Trump a promis că va grația cel mai mare lord al drogurilor

Donald Trump a promis Sîmbătă, în schimbul sprijinului Partidului Libertarian, că va elibera un american condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a condus un site care a vîndut droguri în valoare de milioane de dolari, după ce va fi reales preşedinte, relatează AFP, informează Agerpres.
Fostul preşedinte a vorbit la convenţia naţională a acestui partid, în faţa unei mulţimi care l-a ironizat sau huiduit în mod regulat, în speranţa de a obţine sprijin pentru alegerile din Noiembrie din SUA împotriva preşedintelui în exerciţiu Joe Biden.
"Dacă votaţi pentru mine, din prima zi, voi comuta sentinţa lui Ross Ulbricht", a spus Trump, în aplauzele mulţimii. El a promis, de asemenea, să numească un libertarian în Administraţia sa.
În 2015, Ross Ulbricht, creatorul site-ului Silk Road (Drumul Mătăsii) - considerat cîndva cea mai mare pagină web de vînzare de droguri din lume - a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării.
El a vîndut droguri în valoare de 200 de milioane de dolari unor consumatori din întreaga lume.
Site-ul său de piaţă neagră de pe Dark Web, uneori supranumit "Ebay al drogurilor", făcea posibilă achiziţionarea de heroină, cocaină, LSD şi alte produse ilegale sau documente false prin moneda virtuală bitcoin, garantînd anonimatul zecilor de mii de cumpărători din întreaga lume.
Cercurile libertariene au profitat de cauza sa, denunţînd condamnarea sa ca fiind un exces de putere guvernamentală şi un atac asupra principiilor pieţei libere.
Trump s-a angajat deja să impună pedeapsa cu moartea pentru traficanţii de droguri.
Această adunare politică furtunoasă a fost departe de a fi o sărbătoare pentru fostul preşedinte, care este mai obişnuit să fie înconjurat de susţinători necondiţionaţi. Mulţi libertarieni cred că politicile lui Trump ies din cadrul extrem de limitat a ceea ce Guvernul ar trebui să poată face.
"Partidul Libertarian ar trebui să-l nominalizeze pe domnul Trump pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite", a spus Trump în aplauze şi huiduieli.
"Doar dacă vreţi să cîştigaţi, dar poate că nu vreţi să cîştigaţi", a adăugat Trump.
Partidul Libertarian propune în mod regulat candidaţi foarte marginali în alegeri, care apără ideea unui Guvern cu putere limitată, legalizarea marijuanei sau abolirea Agenţiei federale de colectare a impozitelor.
Joi, Donald Trump a organizat un miting rar în Bronx, un cartier defavorizat din New York, unde speră să îi seducă pe alegătorii hispanici şi afro-americani care arată unele semne de slăbiciune în sprijinul lor pentru Joe Biden.












