MOLDOVENII PLECAŢI PESTE HOTARELE ŢĂRII
Vor fi scutiţi de achitarea poliţei obligatorii de asistenţă medicală
Cetăţenii Republicii Moldova care sunt plecaţi pentru o perioadă mai îndelungată de timp peste hotarele ţării sau deţin permis de şedere în alt stat vor fi scutiţi de achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă dacă vor face dovada lipsei din ţară mai mult de 183 de zile.
Aceste modificări la legea privind mărimea, modul şi termenele de achitare a primei de asigurare obligatorie au fost adoptate în lectura finală pe 12 aprilie curent de către Parlamentul Republicii Moldova şi vor intra în vigoare de la 1 iulie curent. Scopul modificărilor constă în facilitarea cooperării cetăţenilor cu CNAM, ce va permite identificarea persoanelor plecate de mai mult timp peste hotarele ţării pentru ca aceştia să poată beneficia de serviciile sistemului medical din ţară şi să participe în condiţii avantajoase la finanţarea acestuia.
Conform noilor prevederi, dovada urmează a fi depusă la Agenţiile teritoriale ale CNAM pentru ca persoana vizată să fie radiată din lista plătitorilor de prime în sumă fixă pentru anul respectiv de gestiune. Actele doveditoare pot fi prezentate atît de posesorul acestora, cît şi de reprezentatul legal aflat în ţară.
Cetăţenii Republicii Moldova care se află peste hotarele ţării precum şi rudele acestora sunt invitaţi să contacteze CNAM la numerele de telefoane indicate în scrisorile de înştiinţare pentru a-şi clarifica statutul în sistemul AOAM şi modul în care vor fi scutiţi de plată.
CNAM precizează că înştiinţările despre necesitatea procurării poliţelor medicale nu au vizat niciodată în particular cetăţenii plecaţi peste hotare, ci toate persoanele cu domiciliul în Republica Moldova.
Informăm: CNAM în colaborare cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora, precum şi alte instituţii relevante a iniţiat procesul de consultări privind facilitatea accesului reprezentanţilor diasporei la sistemul de asigurare de asistenţă medicală din Republica Moldova.
(Serviciul de informare şi comunicare al CNAM)