MOLDOVA NU ARE SI NU VA AVEA UN GUVERN MINORITAR

Autor: Mihai CONŢIU
La începutul săptămînii, durerea sau obida adîncă a liberalilor dată de faptul că încă nu participă la guvernare (spun „încă”, pentru că oricînd pot să apară surprize. Ca în Moldova!) a fost articulată şi de către primarul Dorin Chirtoacă, care, printre altele, a mai spus: „Această coaliţie a Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat din Moldova cu Partidul Comuniştilor, tacită sau pe faţă, nu respectă dorinţa alegătorilor.”
Nu respectă dorinţa căror alegători? Dar alegătorii comuniştilor nu sînt şi ei moldoveni, care nu-s deloc deosebiţi de cei ai liberalilor, liberal-democraţilor sau democraţilor? Aici, în Moldova, fiecare partid îşi cumpără, corupe sau manipulează alegătorii în funcţie de resursele financiare pe care le are, în primul rînd, arta de a minţi artistic, charismatic sau prin diferite condiţionări.
„Partidul Liberal nu participă sub nici o formă la coaliţie tacită sau de alt gen cu comuniştii. Dacă vor să meargă pe mîna comuniştilor şi în continuare, atunci acest lucru îl vor face fără PL, doar fără PL. Ori cu Europa şi cu PL, ori fără Europa şi cu comuniştii,” a mai declarat acelaşi neobosit Chirtoacă. Cine i-a document lui Chirtoacă că numai el şi moşul său îndrăgostit înseamnă Europa? Obtuzitatea liberalilor, a lui Mihai Ghimpu şi Chirtoacă nu doar că este primitivă, contraproductivă politic pentru ţară, dar poate căpăta accente compromiţătoare pentru parcursul pro-european al Moldovei.
Cum poate fi cineva considerat politician autentic atîta timp cît este incapabil să dialogheze cu un alt partid rival, dar care, totuşi, a fost votat, într-un număr considerabil, de către proprii săi concetăţeni? Toleranţa şi compromisul sînt elemente esenţiale, obligatorii în, să-i zicem, cultura politică a negocierilor. În acest context, orice politician responsabil trebuie să admită că nu are dreptul să excludă nici dialogurile cu Igor Dodon, toate, fireşte, sub scutul interesului naţional al ţării.
Se vede bine treaba că Ghimpu, prin poziţia sa, pare să facă jocul lui Vladimir Plahotniuc, care oricînd ar putea reinventa o alianţă a PD cu PCRM şi cu socialiştii lui Dodon. Dar de ce comuniştii să nu fie cooptaţi de către alianţa PLDM, PD şi PL? Din cauza ambiţiilor personale ale lui Ghimpu?
PLDM şi PD inventează terminologii cu care trişează
Ştim cu toţii că a fost investit Parlamentul cu sprijinul unei majorităţi formate între PLDM, PD şi PCRM. Anterior şi după acest exerciţiu, reprezentanţii PLDM şi PD au spus că vor forma un Guvern minoritar, adică fără participarea comuniştilor la guvernare, dar cu sprijinul vag al acestora în Parlament. Ceea ce urmează să vă spun, nu sînt născocirile mele, ci rezultatul unor consultări pe care le-am avut cu oameni (ne-moldoveni) autorizaţi şi infinit mai pregătiţi decît mine în politologie.
PLDM şi PD parcă se tem să recunoască răspicat că, totuşi, au o alianţă cu comuniştii, numai că pe un alt palier, motiv pentru care spun că vor constitui un „Guvern minoritar” format de PLDM şi PD. Nu este deloc adevărat! În realitate, ei trebuia să spună că urmează ca să instaureze un „Guvern consensual” cu sprijinul PCRM. Putem vorbi despre un „Guvern minoritar” doar atunci cînd acesta este deja în exerciţiu, cînd, pe parcursul exercitării mandatului, îşi pierde majoritatea parlamentară, aşa cum s-a întîmplat, în România, cu Guvernul Tăriceanu, de exemplu, care, pe parcursul exercitării mandatului, a devenit minoritar, după ce a rămas fără majoritate reprezentativă în Senat şi Parlament.
Un „Guvern minoritar” nu poate fi investit niciodată deoarece o minoritate nu îl poate vota, ci doar o majoritate parlamentară, iar în acest caz, aşa cum spuneam, avem de-a face cu un „Guvern consensual”. „Guvern minoritar”, insist, este o consecinţă a pierderii încrederii în majoritatea parlamentară, devenind astfel vulnerabil oricînd în faţa majorităţii care îl poate demite la prima abatere. Sau poate este o invenţie lexicală ca multe altele a lui Streleţ sau a lui Lupu. Doar politicienii noştri le ştiu pe toate! Prin urmare, viitorul Guvern va fi votat consensual de o majoritate parlamentară formată din PLDM, PD şi PCRM. În rest…, doar vorbe, făţărnicie şi promisiuni deşarte!












