MOLDOVA AR PUTEA PROCURA GAZE NATURALE CU 100 DE DOLARI, CE VA DUCE LA IEFTINIRE PENTRU CONSUMATORII FINALI

Pînă la 1 octombrie 2020, prețul pentru „Moldovagaz” ar putea să scadă pînă la 100 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce va permite reducerea tarifelor pentru consumatorii finali. Despre aceasta a anunțat pe Facebook președintele țării Igor Dodon.

Șeful statului a avut o întrevedere de lucru cu Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”. În cadrul ședinței s-a discutat și despre continuarea gazificării localităților din Republica Moldova. Potrivit lui Vadim Ceban, urmează să fie operate modificări în Programul Investițional al întreprinderii pentru anul curent, cu scopul de a include în rețeaua de gazificare cît mai multe sate din țara noastră.

„În pofida crizei provocate de pandemie, majoritatea agenților economici și a populației achită la timp facturile pentru gazele naturale consumate. Pe de altă parte, în legătură cu epidemia, sistări de la rețeaua de gaze din cauza datoriilor nu se efectuează, iar SA „Moldovagaz” este deschisă pentru negocieri individuale în privința achitării graduale a datoriilor acumulate”, a scris Igor Dodon.