…trebuie să fie onorabilă

Într-o familie bine cunoscută mie se întîmplă o tragedie. În această casă a venit nevoia cea mare odată cu boala mamei. O femeie vrednică, deşteaptă, frumoasă, civic activă şi de o distinsă cumsecădenie, după mai multe încercări de vindecare, se prăpădeşte cu zile de o moarte cumplită cum numai de la cancer poate fi. Ştiţi cum se întîmplă: au fost cutreierate clinici, au tot fost consultaţi medici şi profesori, ca pînă la urmă să li se spună rudelor că „nu se poate face nimic, dacă ar fi fost mai devreme, dar aşa...”. Mai pe scurt, cu verdictul „începeţi a vă pregăti că nu-i de unde scăpa” sărmana femeie a fost trimisă acasă să-şi întîlnească odiosul sfîrşit.

Cine a avut vreodată în familie bolnavi de cancer irecuperabil ştie cum e asta. Nici celui mai nesuferit duşman nu i-aş dori asemenea final de viaţă, însă în acest material mă voi referi nu la aspectul medical al problemei.

În Moldova cînd li se spune rudelor „începeţi a vă găti” asta înseamnă de fapt următoarele: suferindul ar mai avea nişte zile de suflat, voi însă nu luaţi în seamă şi începeţi a căra de la piaţă şervete, cuverturi, ţoale, diverse hîrgăie pentru pomeni, cămăşi pentru gropari, tocmiţi-vă cu preotul, dar şi cu un local pentru organizarea parastasului etc. etc. Şi se întîmplă cam aşa – într-o odaie stă sărmanul bolnav în aşteptarea sfîrşitului, iar în camera alăturată se duc negocieri privind costul mesei de pomenire. Iată, bunăoară, cunoştinţele mele au şi calculat deja că vor avea nevoie de cel puţin 50 de mii de lei pentru praznic, fără a fi pusă în preţ băutura spirtoasă. Şi încă se bucură că au găsit mai ieftin, cu doar 250 de lei per mesean, iar masa a fost calculată pentru două sute de persoane că se aşteaptă să vină mulţi la mort că a fost femeie văzută. Plus la asta, carnea pentru masă va fi de acasă, că-s oameni gospodari şi au crescut şi porc, şi păsări. Sînt totuşi nişte cheltuieli relevante pentru o familie de oameni simpli care şi aşa în ultimul an au scuturat prin spitale toate rezervele casei.

Între timp, cea care se face „vinovată” de petrecere se chinuie. Medicii, cum des se întîmplă în asemenea cazuri, nu pot spune o dată concretă, poate fi vorba de cîteva săptămîni, dar şi de luni, în funcţie de puterea organismului. Sînt zile cînd parcă se simte mai bine, după care iarăşi cade în delir. Iar odată cu ea se tulbură la cap şi membrii familiei. Mai ales în zilele cele bune, cînd li se pare că poate se întămplă o minune şi scapă mama lor, însă dau cu ochii de vrafurile de pomeni şi conturile pentru colaci şi încep a se simţi mai prost ca cea sortită la moarte.

Înţeleg foarte bine că este vorba de nişte tradiţii şi obiceiuri de care nu vom scăpa atît de uşor. Poate preţ de cîteva generaţii viitoare. Speranţa e în tinerii care vor înţelege anumite lucruri şi treptat vor elimina aceste obişnuinţe primitive şi chiar imorale dacă vreţi. Sînt totuşi nişte chestii îngrozitoare aceste pregătiri, cu omul încă viu în casă. Iar pe de altă parte parcă şi acei cu găteala sînt de înţeles...

Mai văd şi alte aspecte ale problemei. Trebuie să constatăm că în ţara noastră nu este deloc bine pusă la punct îngrijirea paleativă, care reprezintă îngrijirea activă şi totală a pacienţilor ale căror boală nu mai răspunde la tratament curativ. Înţeleg că va fi greu să scăpăm de acest provincialism cu pomenile şi parastasele de gura lumii, dar este în puterea statului să adapteze un serviciu eficient de control al durerii şi altor simptome, al problemelor psihologice, sociale şi spirituale. Aceşti factori au o importanţă majoră atît pentru calitatea vieţii bolnavului, cît şi pentru cea a familiei acestuia. Factori care sînt mult mai importanţi decît meniul parastasului. Că la urma urmelor şi moartea ca şi viaţa trebuie să fie onorabilă.

Lilia GRUBÎI