În acele vremuri, biserica era cea la care apela poporul în clipele de maximă debusolare sufletească. Ea era privită drept colacul salvator în cea mai mare primejdie şi dificultate. Dar fanarioţii au acaparat pînă şi biserica. Profund marcat de aceste triste şi revoltătoare realităţi, Gavriil Bănulescu-Bodoni, vizibil indignat, fără a-şi cîntări forţele, începe acel declarat război contra fanarioţilor.

În naivitatea elanului tinereţii, el, practic, a fost unul dintre primii care au avut curajul şi au verbalizat atrocităţile comise de către fanarioţi. Ba mai mult ca atît, s-a ambiţionat să-i strîmtoreze şi să le tempereze din poftele lor mereu crescînde. Bineînţeles că cei din urmă nu au rămas încîntaţi de acest exces de zel. Excesul de zel era, de fapt, pentru dreptate şi binele poporului şi chiar suprimarea dreptului unora de a jefui popoare.

Asemenea unui cuib de viespi, cu ură furibundă s-au aruncat asupra tînărului teolog şcolit în cele mai faimoase şcoli. Această tăioasă actualitate a acelor vremi şi realităţile născute de acele actualităţi au avut o pondere decisivă în proiectarea vieţii marelui mitropolit. Ameninţat şi încolţit din toate părţile, se refugiază la Poltava. Din acel moment demarează sinuosul său drum de activitate în cadrul Biserici Ortodoxe Ruse, în care el vedea salvarea propriului popor, strangulat de funia propriilor şi veneticilor fanarioţi.

În acel moment oportun, Gavriil Bănulescu-Bodoni a găsit salvarea şi speranţa naivă de salvgardare naţională, nicăieri în altă parte decît în sînul acelei biserici slave, pe care a slujit-o cu o totală dăruire de sine şi nu a trădat-o nici sub ameninţarea pedepsei cu moartea, la momentul cînd se afla în detenţia turcă. Temerarul teolog, însă, mereu a dorit să se întoarcă la pămînturile natale, la ai săi cu care era de un neam. Şi, iată, că s-a ivit o asemenea ocazie.

Înainte de moarte, la 1786, Gavriil Calimachi îi propune candidatura la funcţia de episcop al Romanului. Episcopul de Roman, Leon, urma să fie ridicat la rangul de Mitropolit al Moldovei, după moartea lui Calimachi. Astfel, scaunul episcopal de Roman rămînea vacant. Precum e şi firesc, fanarioţii i-au respins cu vehemenţă candidatura. Funcţia fiind oferită, cum era şi de aşteptat, egumenului fanariot - grecului Antonie.

Ţinem să precizăm, cu multă mîndrie, că în acele timpuri, demult apuse, multe din eparhiile din sudul Imperiului Rus erau conduse de nimeni alții decît de moldoveni. Practic, putem afirma că Sudul ortodox rus se afla sub înţeleapta îndrumare a elitelor ecleziastice de origine din arealul nostru strămoșesc. Prin filiera moldovenească, Panteonul Bisericii Ortodoxe Ruse a fost (înnobilat) completat de mari ierarhi, dintre care îi suficient să-i numeşti pe “Grigorie Ţamblac, Mitropolitul Volîno-Lituanian, (1415-1419); faimosul Petru Movilă, Mitropolitul Kievului şi fondatorul Academiei Kievene, (1633-46); mitropolitul Dosoftei, om de ştiinţă şi cultură, Mitropolit al Azovului (1703-1719); Pahomie Şpakovschi, Mitropolitul Voronejului; Arsenie Berlo, episcopul Movilăului (1728-1733) şi Pereaslavului (1733-1744) şi, în sfîrşit, Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolitul Kievului (1799-1803), exarhul Moldo-vlah şi Mitropolitul Basarabiei.” (A.Stadniţchi).

Gavriil Bănulescu-Bodoni nu s-a refugiat întîmplător la Poltava. Acest oraş servea drept refugiu pentru o suită întreagă de boieri, cărturari şi clerici opozanţi regimului fanariot. Eparhia Ekaterinoslavului era proaspăt formată. Ea a fost oficializată la 9 septembrie1775. Şi, lucru incredibil de curios, a fost condusă la începuturile sale în exclusivitate de către ierarhi moldoveni, care s-au refugiat din Moldova. Primul arhiepiscop al eparhiei Slavo - Hersone a fost ieșeanul Eugen Bulgaris. Anterior, el a activat în cadrul Mitropoliei Moldovei. S-a refugiat la Poltava nu cu mult înaintea angajării lui G. Bănulescu-Bodoni la Iaşi. Succesorul său la scaunul episcopal a fost nimeni altul decît Nichifor Teotoki. Un alt conațional de la Mitropolia Moldovei, fost profesor la Şcoala Domnească din Iaşi.

Legendarul triunghi al primilor arhipăstori ai ţinutului Hersonului a fost întregit de către Gavriil Bănulescu-Bodoni, care a fost în scaunul mitropolitan al Poltavei şi Ekaterinoslavului între 1793-1799. (va urma)

Diana EȚCO, doctor în istorie