Nerecunoașterea incompetențelor e o cauză serioasă a eșecului național

Autor: Mihai CONȚIU

Trăiesc de prea mulți ani în Republica Moldova ca să nu fi văzut, constatat cauzele reale din pricina cărora toate guvernările și grupările politice au falimentat Țara, i-au transformat pe moldoveni în ”alegători corupți”, în chip de ”normalitate socială, și, mult mai dramatic, i-au făcut pe tinerii lor urmași să le semene, să le urmeze pildele meschine. Voi aborda doar cîteva aspecte, în contextul în care le voi plasa într-o categorisire pe care, convențional, o voi numi ”misecuvine-ismul moldovenesc”. Veți înțelege și de ce!

Într-o majoritate covîrșitoare, moldovenii cu care am interacționat – intelectuali, politicieni, oameni de cultură, juriști, foști KGB-iști, oameni ai legii etc. –, atunci cînd, invariabil, ajungeau la propriile lor necesități, cerințe în raport cu Statul, direct sau sugestiv, îmi ziceau: Ce, nu mi se cuvine, nu merit? Ceea ce toți aceștia ignoră cu desăvîrșire este faptul că nu-și pun niciodată întrebarea fundamentală, obligatorie dacă ei chiar merită ca Statul să le ofere ceva degeaba, fie că este vorba despre o casă, fie de un post bine plătit etc. Auzindu-i cînd spun că li se cuvine ceva fără ca, în realitate, să li se cuvină, am înțeles, de mult, că aceasta este o reminiscență de tip sovietic bine ”înșurubată” în subconștientul lor.

Spre exemplu, pe vremea fostei URSS, la fel cum era și în timpul dictaturii comuniste din România, muncitorii și o bună parte a intelectualității primeau gratuit, prin repartiție, apartamente de locuit de la Stat, în calitate de chiriaș. Alții, în zona ”elitar-politică”, primeau funcții și privilegii însemnate, toate, se înțelege, cu aprobare de la Partid ori de la Securitate, în cazul altora.

Astfel, în acele vremuri, cînd unii nu munceau natural ca să-și construiască o casă din banii lor, dar o primeau gratuit în folosință pentru tot restul vieții, pe care o moșteneau și urmașii, iar alții era învestiți în funcții însemnate nu pe criterii de competențe, aceste privilegii constituiau prețul pentru care individul trebuia să plece capul și să fie un supus loial regimului.

La nivel mental, instinctual, marea majoritate a moldovenilor de astăzi sunt la fel ca cei din anii 1989-1991. Aparențele nu mă înșeală, iar asta în condițiile în care cei de astăzi sunt ”ceva mai altfel școliți”. Mentalitatea este aceeași – deși este ambalată în huse mai moderne, calapodul moral, meschin și de parvenitism este neschimbat! Firește că sunt și excepții, dar excepția confirmă regula!!! Deopotrivă cu tații ori cumetrii lor mai bătrîni, toți așteaptă ca partidul lor să ajungă la Putere, ca să le ofere, în schimbul activismului partinic, funcții importante, adică sinecuri. Ei cred că li se cuvin, că se pot descurca, chiar dacă nu au absolut nici o expertiză, calificare în domeniu. Este inutil, deși pot, să dau exemple! Acum, după atîți ani, încă există o ”îngemănare condiționată” între foștii politicieni ori ”analiști politici” de prin anii 1990-1991 cu cei din tînăra generație, pe posturile de televiziune, unde polemizează cordial, prin partide etc. Acesta e și motivul pentru care mii și mii de moldoveni și-au părăsit Țara nu doar din pricina sărăciei, unii, ci și pentru a fi performanți pe criterii de merite personale, fie că sunt constructori, chelneri, medici ori cercetători reputați!

De aceea Țara are dificultăți în a evolua natural! Nici unul, atunci cînd Partidul îi oferă o funcție, nu o refuză, spunînd că îi depășește competențele, iar aceasta chiar că este o cauză a eșecului național!