Ministri de Externe din statele UE se intrunesc la Brest

Miniştrii de Externe din statele membre UE vor discuta Joi şi Vineri propunerile europene privind securitatea în Europa şi sprijinul pentru ECOWAS în noua sa confruntare cu junta din Mali, informează AFP, potrivit agerpres.

Întîlnirea va reprezenta „o oportunitate de a decide împreună cu privire la următoarele etape pe care dorim să le urmăm în implicarea noastră în dialogul cu Rusia”, a declarat o sursă diplomatică franceză.

Şefii diplomaţiilor din cele 27 de state membre se vor întîlni la Brest (în Vestul Franţei) în cadrul unei întîlniri informale. Franţa a preluat la 1 Ianuarie Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele şase luni.

Această reuniune are loc după întîlnirea ruso-americană de Luni de la Geneva, cea a Consiliului NATO-Rusia de Miercuri de la Bruxelles şi va fi concomitentă cu reuniunea OSCE de Joi, la Viena, în vederea detensionării crizei ucrainene şi a examinării arhitecturii de securitate în Europa.

„Trebuie să încercăm să vedem cum putem contribui mai mult la acest dialog care s-a reangajat”, este poziţia Franţei.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au insistat asupra necesităţii ca europenii să fie la masa negocierilor pentru a-şi prezenta propria viziune asupra securităţii în Europa.

Europenii vor fi prezenţi în cadrul discuţiilor dintre NATO şi Rusia precum şi în cadrul OSCE şi vor avea, de asemenea, un „dialog foarte strîns coordonat” cu Statele Unite, subliniază Parisul.

Propunerile europene se vor referi în special la „transparenţa activităţilor militare convenţionale” şi la „previzibilitatea exerciţiilor” din partea NATO şi Rusia, o sursă recurentă de tensiune, adaugă o sursă diplomatică franceză.

Cei 27 de miniştri de Externe vor examina, de asemenea, modalităţile de a sprijini Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), care a adoptat Duminică sancţiuni dure împotriva Mali pentru a determina junta să predea mai rapid puterea civililor. Obiectivul va fi sprijinirea deciziilor care au fost luate de ECOWAS.

Franţa şi UE susţin „sancţiunile fără precedent” adoptate de liderii ECOWAS împotriva juntei aflate la guvernare în Mali, a declarat Preşedintele Emmanuel Macron, sugerînd noi sancţiuni europene.

Participanţii la discuţiile informale de la Brest intenţionează, de asemenea, să îşi reafirme sprijinul pentru Lituania în contextul presiunilor exercitate de China, care a blocat exporturile lituaniene după deschiderea unei reprezentanţe diplomatice taiwaneze la Vilnius.

„Vom face tot posibilul pentru a accelera discuţiile privind regulamentul (vizînd instrumentul) anticoerciţie” pe perioada Preşedinţiei franceze a Consiliului UE, a mai remarcat diplomatul francez.

03.01.22 - 00:12
03.01.22 - 00:16
02.01.22 - 16:44
02.01.22 - 16:46
02.01.22 - 16:42
03.01.22 - 00:17
03.01.22 - 00:14
04.01.22 - 00:48
04.01.22 - 00:50
03.01.22 - 00:11
04.01.22 - 01:07
03.01.22 - 00:20
03.01.22 - 00:23
03.01.22 - 00:19
04.01.22 - 00:56