MESAJUL PRIM-MINISTRULUI ION CHICU DEDICAT ZILEI EUROPEI
Sărbătorind pacea, unitatea și mai mult decît oricînd – solidaritatea în fața crizei declanșate de pandemia de Covid-19, astăzi marcăm Ziua Europei.
Cu 75 de ani în urmă, omenirea a fost pusă în fața unei provocări majore – cel mai crîncen și groaznic război, care rămîne a fi și una dintre cele mai dramatice file în istorie. Războiul, care a luat zeci de milioane de vieți, a demonstrat cît de valoroase sînt pacea, rațiunea, înțelepciunea, solidaritatea și dorința de a construi, împreună, o lume mai bună.
Robert Schuman afirma, că “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a depune eforturi creative, proporționale cu pericolele care o amenință”. Astfel, 70 de ani în urmă, la 9 mai, a fost setată o nouă formă de cooperare și apropiere între statele europene, fiind puse bazele unuia dintre cele mai de succes proiecte ale istoriei – Uniunea Europeană, Europa unită și solidară reconfirmîndu-și și astăzi succesul său istoric.
Istoria modernă a Europei este, în cea mai mare parte, istoria Uniunii Europene. O istorie cu încărcătură emoțională puternică, care a demonstrat cît de multe pot face oamenii atunci cînd se unesc în solidaritate și pentru cooperare. Cînd reușesc să se ridice deasupra disensiunilor, să-și unească eforturile în fața provocărilor, transformînd diferențele în putere.
Istoria Uniunii Europene este o istorie a unei moșteniri comune, a comuniunii de valori, confirmînd progrese sociale și economice prin renunțarea la egoism și concentrarea pe unitate prin diversitate. Prin tot ceea ce a devenit Uniunea Europeană în perioada existenței sale, Ziua Europei devine, la rîndul ei, prilejul de a marca pacea, unitatea și prosperitatea pe continentul european.
Aceste valori, de rînd cu cele ale democrației și statului de drept, au inspirat de-a lungul anilor construcția europeană și constat, cu satisfacție, că tot aceste valori sînt cele care ne ghidează în procesul de dezvoltare și transformare a țării noastre. Prin atașamentul manifestat pentru comuniunea de valori europene și acțiunile întreprinse în consecință transpunem treptat, în fiecare zi, modelul european de dezvoltare la noi acasă, în Republica Moldova.
Cel mai important vehicul în acest sens fiind incontestabil Acordul de Asociere, prin a cărui implementare avansăm tot mai mult în parcursul nostru european.
Sînt convins, că după 6 ani de realizare a prevederilor sale, sînt tot mai mulți cetățeni care simt beneficiile în viața de zi cu zi. Și la nivel de țară devin tot mai vizibile schimbările pozitive pe care le aduce implementarea Acordului de Asociere și valorificarea oportunităților de cooperare cu Uniunea Europeană pe plan bilateral, dar și în context multilateral, în special al Parteneriatului Estic.
Prin toate realizările pe care le-am obținut pînă în prezent, prin cele pe care ni le propunem să le atingem în viitorul apropiat, dar și pe termen mediu, creăm noi condiții pentru dezvoltarea economică a țării, pentru a spori nivelul de bunăstare a cetățenilor noștri, pentru mai multă stabilite și siguranță în viitorul nostru. Ne apropiem tot mai mult de UE, valorificînd asocierea politică și avansînd pe calea integrării graduale pe piața internă a UE, prevăzută de Acordul de Asociere.
“Europa nu va fi construită dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care creează, întîi de toate, o solidaritate de facto”, afirma Schuman în 1950.
Astăzi, spiritul de solidaritate, ca valoare intrinsecă a construcției europene, este actual mai mult decît oricînd. Și în această perioadă dificilă, cauzată de pandemia de Covid-19, care pune la încercare sistemul nostru de sănătate, generînd un impact major cu caracter social și economic, Uniunea Europeană, prin acțiuni concrete și asistență acordată, este alături de Republica Moldova și cetățenii săi.
Construind consecvent punți solide cu Uniunea Europeană, îmi exprim speranța că și în viitor, parcursul european al Republicii Moldova va fi susținut de multe alte noi oportunități.
La mulți ani, Europa!