MASCA DE PROTECTIE, OBLIGATORIE SI IN SPATIILE DESCHISE AGLOMERATE IN CHISINAU

Masca de protecție este obligatorie în spațiile publice închise, precum și în spațiile publice deschise cu aglomerate în municipiul Chișinău. Decizia a fost luată de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău, pe 15 iulie.

Purtarea măștii este obligatorie și în transportul public, la stațiile de așteptare, la toate evenimentele publice în spațiile deschise cu aglomerații umane, în cadrul întrunirilor cu caracter unic, adunărilor în masă cu respectarea în aceste cazuri a distanței fizice de minim un metru. Masca trebuie să acopere atît gura cît și nasul. Se recomandă evitarea evenimentelor cu prezența aglomerațiilor umane și păstrarea distanței de minim un metru la evenimentele publice organizate.

Comisia a decis că Piața Centrală va activa de la 06.00 la 18.00, cu organizarea zilei sanitare generale o data pe lună. Igienizarea, dezinfecția și curățenia uzuală se va face zilnic.

În decizie se mai menționează că punctele de vaccinare vor activa șapte zile din șapte, conform programului de muncă a instituțiilor medico-sanitare publice și private. Inclusiv va avea loc deplasarea la domiciliu a echipelor mobile de vaccinare la solicitarea persoanelor cu dizabilități, persoanelor imobilizate la pat, persoanelor cu alte dificultăți locomotorii. Și punctele de vaccinare vor activa fără zile de odihnă, conform programului prestabilit.

Sursa: IPN

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37