Marti, in Japonia, au fost executati trei condamnati la moarte

Japonia a executat Marţi trei condamnaţi la moarte. Aceste execuţii ar fi primele în ţară din Decembrie 2019 şi de la venirea la putere a premierului Fumio Kishida la începutul lunii Octombrie.

Ministerul Justiţiei nu a confirmat imediat această informaţie, dar ulterior informația a apărut în presă, pe surse, fiind citat inclusiv Ministerul. Presa nu a dezvăluit identitatea deţinuţilor executaţi.

Ultima execuţie data din Decembrie 2019, fiind vorba atunci de un chinez găsit vinovat pentru uciderea a patru membri ai aceleiaşi familii în Sud-Vestul ţării în 2003.

Japonia a executat trei condamnaţi în 2019 şi 15 în 2018, printre care 13 membri ai sectei Aum, implicată într-un atac cu gaz sarin asupra metroului din Tokyo în 1995.

În prezent, în ţară sunt peste 100 de persoane condamnate la moarte şi, de obicei, trec mulţi ani între pronunţarea sentinţei şi execuţia prin spînzurare. Sprijinul public pentru pedeapsa cu moartea rămîne puternic, în ciuda criticilor din străinătate, în special din partea organizaţiilor pentru drepturile omului.