Mario Draghi: Amenintarile lui Trump privind aplicarea de taxe vamale unor produse din UE afecteaza increderea in economia Europei

Ameninţările repetate ale Preşedintelui american Donald Trump privind impunerea de taxe vamale unor produse provenite din Uniunea Europeană afectează încrederea în economia Europei, a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, transmit DPA, CNBC şi Reuters. Banca Centrală Europeană (BCE) a decis Miercuri să nu modifice dobînzile, iar Draghi a avertizat că datele analizate de echipa sa confirmă „creşterea mai lentă” a economiei zonei euro.
„Organizaţia Mondială a Comerţului a constatat că subvenţiile UE acordate Airbus au afectat negativ Statele Unite, care acum vor impune tarife vamale unor produse din Uniunea Europeană în valoare de 11 miliarde de dolari. În domeniul comerţului, UE a profitat mulţi ani de SUA. Se va opri curînd!”, a scris Trump Marţi, pe Twitter. Referindu-se direct la „ameninţarea cu introducerea unor taxe vamale de către Preşedintele Donald Trump”, Draghi a declarat că pericolul protecţionismului este unul dintre potenţialii factori care afectează creşterea economică a zonei euro.
„În primul rînd, trebuie să vedem ce se va întîmpla deoarece am văzut şi în trecut că între cuvinte şi fapte este deseori o mare deosebire. Dar, cu certitudine, aceste ameninţări destul de frecvente subminează încrederea generală”, a avertizat şeful BCE. Acesta a adăugat că încetinirea generală pe plan global ar putea fi parţial atribuită „ameninţării unor noi măsuri protecţioniste”. Draghi a oferit o perspectivă sumbră a estimărilor privind evoluţia zonei euro, apreciind că datele pe care le are la dispoziţie indică „o creştere slabă”, dar a respins probabilitatea unei contracţii, susţinînd că şansele unei recesiuni rămîn scăzute.












